Capitolul 2 bis – Despre alegeri, canalii și alte tâmpenii

capitolul 2bis

Motto: „Când nu ai ce-ți place, să îți placă ce ai.”

(Proverb indian)

Putin a dezgropat securea războiului. Uniunea Europeană se clatină, Obama începe un turneu în țări asiatice, încercând să-și mențină pozițiile în Asia-Pacific și să împiedice o alianță între ruși și chinezi. Tentativa de a înlocui valorile Islamului cu valorile occidentale – un fiasco. Mai mult chiar, lumea islamică speră din nou în realizarea califatului universal, făcând primii pași prin mișcarea „Statul Islamic”. India, presată între Pakistan și China, se confruntă cu propria explozie demografică – explozie generatoare de sărăcie extremă – și a început să uite de predicile de la Benares, de Mahatma Gandhi sau Jawaharlal Nehru și a decis ca, în paralel cu chinezii, să cumpere resursele Africii. O mare parte a exploatărilor miniere a fost acontată de India. Minereurile și mare parte a bogățiilor acestui continent sunt acaparate, într-o crâncenă concurență, de indieni și chinezi.

În acest context, criza economică va reizbucni cu o forță și mai mare decât cea din 2008. Conflictele armate se vor extinde, iar generalizarea lor nu e decât o chestiune de timp. Iată de ce, dragii mei, apreciez că alegerile de duminică sunt cele mai importante alegeri din 1996 și până astăzi. În 1996 am avut șansa de a alege în fruntea țării o personalitate de talia lui Emil Constantinescu, primul și ultimul politician de până acum care a dat României un proiect de țară – Drumul Euro-Atlantic. Acest proiect a fost dus până la capăt de mândria Penitenciarului Jilava, deținutul model și perfect reeducat, Adrian Năstase, și asumat în mod fraudulos de Traian Băsescu – un Duca-Vodă al timpurilor noastre. Hai să vedem cine ne sunt candidații de azi.

1. Klaus Iohannis – un personaj nedefinit. Strategia de campanie electorală, precum și strategia de imagine – două mostre de incompetență. A-ți baza o campanie pentru președinția României pe originile germanice ale candidatului arată deficiențe majore de cunoaștere atât a urmașilor lui Siegfried, cât și a urmașilor lui Burebista, mort odată cu Cezar și niciodată supus lui.

Nimeni nu contestă măreția nației germane. Cultura și civilizația acestei nații îi dau dreptul să se numere printre făuritorii de istorie, de progres și de aspirații. Dar să nu uităm că această nație nu ni l-a dat doar pe Beethoven, cu a sa „Odă a bucuriei,” ci și pe Hitler, nu doar Mercedesul și BMW-ul, ci și panzerele și V-2-urile, nu doar pe Hegel, cu profunzimea uluitoare a „Fenomenologiei spiritului,” ci și pe „Profesorul Unrat” al lui Heinrich Mann.

Toți aceștia au avut cultul lucrului bine făcut.

În toți cei 5 ani de când a apărut pe prima scenă politică a țării, domnul Iohannis nu a știut sau nu a catadicsit să-mi spună cine este. Mă așteptam ca măcar în campania electorală să aflu, să-mi dea o identitate precisă și un proiect convingător de supraviețuire în timpurile ce vor veni. În loc de toate acestea, echipa lui de campanie mi-a prezentat un „produs” total nevandabil, mi-a prezentat un om necunoscut, cu un defazaj clar între procesul de elaborare a ideilor și comunicarea lor. Mi-a prezentat un om care cedează la presiune, comițând gafe impardonabile.

Pot admite că este un om cinstit, că imobilele pe care le deține provin din mici speculații imobiliare, salarii și meditații pe parcursul a 25 de ani. Dar nu pot admite că un personaj care vrea să-mi conducă destinul familiei în calitate de președinte al țării nu este capabil să îmi spună toate acestea cursiv și credibil, ci, pus sub o minimă presiune din partea presei, devine incapabil să reacționeze inteligent. Ce se face când rușii – maeștrii ai presiunii – sau chinezii sau americanii vor pune presiune pe el?

Poate că Iohannis este un om bun și inteligent, dar echipa lui de campanie nu a știut să pună în evidență aceste lucruri. A fost sfătuit prost în alegerea temelor de campanie; în loc să abordeze subiecte specifice activității de președinte de țară, a fost pus să mă convingă că îmi va crea locuri de muncă, că îmi va da pensii și salarii. Faptul că echipa sa i-a propus aceste teme (care țin de guvernare, nu de președinție) nu mă alarmează. Dar faptul că el a ținut cont de aceste sugestii îl descalifică intelectual pentru funcția de președinte.

Felul în care l-a „executat” pe Crin Antonescu mă duce cu gândul mai degrabă la „Profesorul Unrat” decât la Talleyrand (nu este necesar să citiți cartea în original – încercați traducerea titlului din germană).

Nu-l plâng pe Antonescu (era un isteriopat labil psihic care, dintr-un actor major al scenei politice autohtone, a devenit un „combinator” de duzină, desființând practic PNL), dar asta nu scuză trădarea lui de către Iohannis. Eu îmi permit să îl pun pe Antonescu între paranteze – Iohannis îi datorează enorm. Jenant mod de a-și arăta recunoștința. Promiscuitatea politică și-a mai găsit un exponent.

2. Victor Ponta – jucător politic autentic. Cinic, ipocrit, șantajabil, oportunist, precaut, versatil și extrem de inteligent. Un individ care știe să folosească ideile altora este în stare să conceapă un plan și să îl ducă la bun sfârșit. Jocul inițiat de Băsescu prin care să fixeze în conștiința publică faptul că în PSD este leagănul corupției a fost folosit impecabil de Ponta în folosul său. S-a afișat public cu toți cei acuzați de către DNA și și-a exprimat susținerea și încrederea.

Astfel îmbărbătați și convinși fiind că în final vor fi salvați, o mare parte dintre cei mai importanți lideri ai partidului au ajuns fie la închisoare, fie în aresturi, fie așteptându-și rândul. Acum Ponta poate conduce PSD fără probleme și poate decide cine va conduce acest partid dacă el va ajunge președintele țării, cine va fi Emil Boc al său.

O altă mișcare extrem de inteligentă a fost atragerea lui Tăriceanu de partea sa. Câștigurile acestei mișcări sunt următorele:

  1. Se știe că cine împarte bani devine un jucător major pe scena politică. Un premier PSD în persoana lui Dragnea (singurul lider din partid cu viziune, în afară de el) ar fi ieșit de sub controlul său. Așa că Dragnea poate rămâne doar președintele partidului, fără să devină extrem de periculos. Dar pentru orice eventualitate, îl gardează pe Dragnea cu Sebastian Ghiță. Din acest moment, soarta lui Dragnea e pecetluită; dacă nu îl bagă Ponta la închisoare, Ghiță o va face cu certitudine. Până la congres, Ghiță va conduce partidul și cine știe când va avea loc acesta.
  2. Tăriceanu este o figură onorabilă și decentă. Numirea lui în fruntea guvernului va da o imagine extrem de favorabilă atât în exterior, cât și nucleului autentic liberal din interior. Voturile liberalilor din parlament îl ajută la o majoritate solidă, iar voturile nucleului dur a lui Tăriceanu îi asigură funcția de președinte.
  3. Odată ajuns președinte, îi va fi ușor să își creeze o majoritate solidă și fără grupul lui Tăriceanu și atunci funcția acestuia poate fi promisă încă de pe acum lui Dragnea (la ureche) sau americanilor prin Maior (în același mod).

Pe plan extern, Ponta a înțeles că America este în dificultate. Presată de chinezi în zona Asia-Pacific, presată de ruși în Europa și de indieni în Africa, pierzând treptat accesul la resursele din Orientul Mijlociu, protecția lor devine fragilă. Acceptarea scutului anti-rachetă pe teritoriul României de către Băsescu ne-a vulnerabilizat, în loc să ne întărească. În fața pericolului rusesc, China, și nu America, poate fi adevăratul scut.

Semnalele transmise de Ponta atât în China, cât și în Rusia (prin participarea la Olimpiada de la Soci) arată faptul că „Micul Titulescu” a crescut. Va plăti totuși greșelile tinereții. Nu faptul că a fost ofițer SIE (acesta era secretul lui Polichinelle), ci faptul că s-a lăsat corupt de Sebastian Ghiță îl face șantajabil. Înregistrările pe care le are Ghiță cu el îl vor face pe acesta stăpânul jocului intern. Lipsa de scrupule a acestei canalii l-a făcut deja un personaj detestat. Nu va trece mult și Ponta va începe să deconteze mizeriile lui Ghiță.

După ce am descris cele două personaje dintr-o perspectivă absolut subiectivă, vă dați seama că nu aș avea motive să votez cu nici unul dintre ei. După ce am urmărit cele două dezbateri, am realizat faptul că lipsa de cultură, ignoranța și stupiditatea lui Iohannis nu au cum să îl recomande pentru funcția supremă într-un stat. În ciuda faptului că sunt de dreapta, am decis să votez cu Ponta în speranța că Tăriceanu va reuși să refacă PNL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments

    VEZI 141 COMENTARII
  1. says

    Nu Putin a dezgropat-o. Putin se apara. Au dezgropat-o opresorii americani ce actioneaza pentru banksterii globalisti.

    Alegeri ?
    Ce-s alea ?

    Nu exista alegere in sistemul democratic acutual.

    Ti se ofera ce vor ei. Practic ‘alegi’ tot din ce vor ei.

    E ca si cum ti-as zice ca te las sa alegi daca sa mori impuscat la zid sau injectat letal. Ai de ales, te bucuri ca boul sau vaca, dar de murit tot mori.

    Asta e democratia de acum.

    Succes !

    Supravietuieste cine poate.