Capitolul 2 ter – Clubul de elită al presei românești

capitolul-2-3

Înainte de alegeri, mi-am permis o analiză subiectivă asupra celor doi candidați și o schiță aproximativă a contextului internațional în care acestea au loc. Astăzi, după ce alegerile s-au terminat și după ce am zapat pe toate posturile TV timp de mai multe zile, mi-am dat seama că presa clasică nu mai are puterea să numească sau să demoleze un om politic.

De la isteria absolut jenantă, manipularea grosolană, vulgaritatea degradantă a RTV-ului (prin comparație, OTV-ul era un loc decent), la încercarea nereușită de imparțialitate a grupului de profesioniști de la Digi24, au făcut pe dracu-n patru să-și impună preferatul. La o privire superficială, Realitatea, B1, Digi24 par a fi reușit. La una mai atentă, vedem că preferatul lor a fost de-a dreptul caricaturizat, mai ales în cele două pseudoconfruntări. Dacă la Realitatea pot înțelege că au fost luați pe nepregătite, la B1 s-a văzut clar provincialismul, lipsa totală de profesionalism a celor de acolo!

O concluzie clară se desprinde din această minievaluare: presa militantistă a fost compromisă pentru o perioadă lungă de timp.

Ura unuia dintre patronii B1, Sorin Oancea, la adresa lui Voiculescu a făcut să asistăm la cea mai josnică manifestare jurnalistică din 2000 încoace.

Dorința lui Ghiță de a ajunge un jucător important în viața politică, economică, socială din România a făcut din micuța lui televiziune locul cel mai abject din presa autohtonă. Corina Drăgotescu, cândva o Doamnă a presei românești, e acum transformată într-o momâie ilogică. Cătălin Ștriblea, cândva o promisiune a presei de calitate, a ajuns astăzi la nivelul unui tiriplici ca Mănăstire și nu mai știu cum.

Jurnaliștilor de la Antenă 3 ar trebui cineva să le spună că războiul cu Băsescu s-a încheiat, iar cu Iohannis nu are sens să îl înceapă (nu are nicio vină că s-a trezit președinte), iar Ponta i-a trădat și pe ei la fel cum a trădat jumătate din propriul partid. Cu excelenta echipă de jurnaliști autentici care există acolo, se poate livra un conținut generator de trenduri în societate. Din spatele lor vine puternic Digi24, un proiect făcut de profesioniști de primă mână, dotat tehnic la vârf și care poate sta pe finanțare și zece ani de acum înainte grație potenței financiare a lui Tesari.

Celor de la Realitatea le voi spune într-un cerc mai intim ce observații am.

Deci, domnilor jurnaliști, cred că este timpul să reveniți la normal. Cred că a venit momentul să vă ocupați de sistemele și mecanismele care-i generează pe cei care v-au făcut să intrați în tranșee și să puneți mâna pe arme.

Același sistem va genera același tip de individ. Actualul sistem politic, de exemplu, va genera același tip de om politic. De cele mai multe ori cinic, prost, agresiv, corupt, ipocrit, duplicitar și fără viziune.

Același sistem de învățământ va genera același tip de absolvent. De cele mai multe ori confuz, semi-analfabet, fără cunoștințele necesare care să-l ajute să trăiască și plin de ură. Astăzi, această ură a fost canalizată și dirijată de către specialiști de la S.I.E. și S.R.I. împotriva lui Ponta. Mâine, ar putea fi dirijată împotriva statului însuși.

Avem nevoie ca de aer de acest tip de presă, o presă care să răspundă nevoii mele de informare, interpretare și cunoaștere.

Sunt convins că jurnaliști ca Adi Ursu, Răzvan Dumitrescu, Oana Stancu, Emil Hurezeanu, Cosmin Prelipceanu, Rareș Bogdan, Ema Zeicescu, Denise Rifai, Doru Bușcu, Liviu Mihaiu, Mihai Gâdea și Mircea Badea își vor lua rolul în serios și se vor comporta în concordanță cu ceea ce sunt. Elita presei românești.

A venit momentul să ridicați ștacheta, să treceți la nivelul următor. Știu că nu vă convine ca un pușcăriaș să va dea sfaturi din spatele gratiilor, dar noua calitate nu-mi anulează expertiza.

O mențiune specială pentru C.T. Popescu.

Este necesară apariția unui club al elitelor din presă. Fără false modestii și pudori de fată mare. Nu sunteți perfect, dar, alături de alți oameni valoroși din mass-media vă puteți erija în fondatorul acestui club. Aveți calitatea morală, intelectuală și profesională pentru asta. Și încă mai aveți obligații.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments

    VEZI 92 COMENTARII
  1. says

    Media de la noi e ca si la altii mai mari: mijloc de indobitocire, formatare, propaganda, inducere de frica, inducere de stare cat mai nasoala si altele cateva.

    Si daca comentezi ceva contra, mori. Vedeti cate sute de cercetatori si doctori au ‘sinucis’ la americani…doar ca au vorbit contra.

    Atat. Valoarea efectiva de presa in sensul clasic este nula.

  2. Leonard Crihan says

    Scriu pentru prima data pe blogul dumneavoastra si tin sa incep prin a va declara toata simpatia mea de prost in metamorfoza lunga si complexa(ca si dvs. trec de la o stare de prostie la alta , dar cu multa bucurie si aplomb …daca gresesc imi cer scuze!).
    Ma intreb daca nu cumva doriti sa mai serviti o lectie la fel de epocala ca aceea administrata proaspetilor”investitori” postrevolutie.invatandu-i atat de bine regulile bursei si fondurilor de investitii.
    Atunci manevrati bani multi si informatii cu accent pe bani iar acum probabil ca incercati sa manevrati mai multa informatie.
    Bineinteles ca observand evolutia dvs. absolut remarcabila si pentru care nu pot sa am decat respect si admiratie , ma intreb asupra scopului demersului pe care cu abilitate il intreprindeti.
    Daca la primele “cursuri” marca SOV am fi putut crede ca scopurle se amesteca (ale dvs si ale sustinatorilor dvs) tinta dvs fiind dealtfel si atinsa in mare masura , la noul curs marca SOV tinta sta sub semnul indoielii tocmai datorita faptului ca se pare ca nu mai aveti prea mult de pierdut si nici de castigat.
    Ideea ca urmeaza un curs care sa revolutioneze 2 neuroni romanesti si sa-i faca cu numar dublu …triplu ..de sinapse ar fi la moda, ar prinde dar nu cred ca v-ar aduce beneficii mai ales ca nu aveti grade stiintifice (nici macar un doctorat).
    Imi explic demersul dvs in 2 moduri, valabile amandoua.
    primo; face bine sefilor dvs…- ceea ce nu-i rau ..in fond e un bine…
    secundo …aveti nevoie de conectare cu multi oameni ..- ceea ce nu-i rau , si va poate face bine!
    Dar sa scriu totusi si despre ce m-a facut sa postez aici;….
    NU pot crede ca sunteti genul care spala o curva de centura si crede ca o poate face femeie de casa. Lista aceea cuprinde nume care nici macar nu pot fi spalate.!

  3. Sorin Leitoiu says

    Am gasit informatii pe care le stiam si altele de care nu eram sigur.
    Va felicit pentru lipsa de greseli gramaticale!

  4. Kiril says

    Afirmatia potrivit careia resursele lui Paskani sunt suficiente ca DIGI sa fie in continuare mediocra, urmand s-asi ia zborul in viitorii zece ani, este cusuta cu ata alba. Stii foarte bine ca el si-a vandut postul si ca o alta forta se afla in spatele lui DIGI. Nu-i corecta acoperirea pe care o faci. Tu care, pe buna dreptate propui CATARSIS-ul. Prin aceasta afirmatie nu te cotonogesc, dar vreau sa te vad un haiduc autentic!

  5. nicu says

    ..ce ar face prostii, daca si-ar unii prostia…va ascult cu respect..stiu ca ati luat banii celor care nu au valoare, deoarece nu au coloana…cunosc un coleg care, aproape ma convins sa iau actiuni la fni, dar ia-am spus clar…banii nu vin fara a muncii. .m-am pacalit odata cu caritasul, a doua oara nu… de-si pe toate posturile de televiziune se dadea reclama, cu dormiti linistiti…da aveti perfecta dreptate..sistemul trebuie taiat din radacini, si inlocuit cu meritocratia…eu nu sunt prost.. am fost dar, in 25 de ani am invatat sa nu mai am incredere in presa si nu va doresc decat vindecare maxima… incepeti sa-mi deveniti simpatic…da’ nu ati furat.. asa este…vi sa dat de buna voie si statul roman a garantat fondul…!!!..ce sistem…!!!

  6. Emil V. Chiriac says

    Sunteti un om inteligent si extrem de carismatic despre care se poate spune fara ezitare ca are un bagaj de informatii foarte mare, dar, pe care, probabil nu il veti deschide niciodata. Insa aroganta si superioritatea cu care ati vorbit ori de cate ori ati avut ocazia despre bursele de valori internationale, actiuni, forex si tranzactii extrem de profitabile ce i-ar face invidiosi pe multi investitori ce-si gasesc numele in fiecare an in revista Forbes, lipsite de lucruri concrete (ex: un portofoliu interational de actiuni, un hedge fund, un randament anual pe o durata de timp formata din cel putin doua cifre, sau pur si simplu o tranzactie castigatoare) va face sa pareti un om inferior celui pe care incercati sa-l promovati. Sunt sigur ca multi oameni ce va citesc postarile si nu numai sunt curiosi daca ati putea oferi vreunul dintre lucrurile exemplificate mai sus drept dovada a talentului si al inteligentei de investitor sau cum va place sa va numiti ‘speculator’.
    Cu stima!

  7. tot Vantu says

    Buna ziua,
    Felicitari pentru eliberare.
    Daca tot ati iesit aveti de gand sa va ocupati in continuare de distributia de presa sau sa lasati “argatii”(L.V si C.T) sa se ocupe?

    O zi placuta.

    • Edi says

      Fara a se intelege ca o teorie a conspiratiei, ne puteti spune ce s-a intamplat cu adevarat atunci cu Geoana? Imi este imposibil sa cred ca a fost o simpla greseala acea vizita.
      P.S. Va stimez si va multumesc pentru informatii, cel putin pentru mine sunt foarte utile.
      P.P.S. Incercand marea cu degetul, va invit la o cafea, la o scurta discutie, as fi onorat.

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Pentru mine, salariatul nu a fost niciodata “argat”. Imi pare rau ca patronul tau se poarta urat cu tine.

      VINTU

  8. says

    stimate SOV, cu multi, multi ani in urma, vorbeai foarte putin dar foarte bine.

    Mai nou, vorbesti mult, pe alocuri bine, pe alocuri mai putin bine, si pe alocuri prost.

    cred ca cei care comenteaza referitor la simtul umorului au dreptate: cum sa i numesti pe ursu, gadea, badea, si hipsterasul penibil de liviu mihaiu jurnalisti?

    nu, pe bune!

    Fie nu mai esti ancorat in realitatea jurnalistica actuala, fie nu ai fost candva.

    mircea badea(pe care l am stimat si admirat pana cu ceva ani in urma), nu a fost niciodata jurnalist. a fost prezentator/animator tv. fix atat. entertainer, pamfletar.

    o facea bine pana sa o faca prost.

    in rest, multe opinii imi par bine impamantenite, desi pe alocuri altele sunt aberate.

    salutari!

    • rodica says

      Dle Vantu , ma surprinde ca il considerati pe RBogdan un bun journalist .Parerea mea este ca acest individ , pentru un pumn de bani , este in stare sa-si vanda si parintii. Nu cred ca mai avem in presa un astfel de specimen sinistru.

  9. Atkins says

    Buna seara, domnule! Sunt multe intrebari care isi asteapta raspunsul. Detineti o parte din adevar. Puteti sa repuneti lucrurile la punct, sa alungati ticalosii si hotii? Orgoliile cuplului si mai ales infatuarea consultantului au dus de rapa constructia. Va muri in curand daca nu apare minunea. Oamenii spera ca trufia nu va ramane nepedepsita.

  10. says

    Antena3 si Romania TV dezinformeaza.Am promis inca din 2009 ca nu ma mai uit la Antena 3,dar nu am reusit.Acolo chiar ca nu se mai poate urmari nimic.

  11. radulescu stefan says

    Mircea Badea nu e jurnalist.A reusit sa ajunga in gura presei,ca si Ogica sau altii…

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Autoironia sau delimitarile nu-l fac mai putin jurnalist. Stilul este “Ridendo castigat mores”.

      VINTU

      • says

        “Castigat ridendo mores” e citatul corect. Badea si Gadea sunt pensule naclaite, nicidecum jurnalisti. S-a uscat vopseaua pe ei si tot manjesc degeaba, amestecand culorile. De ce la 9 fara 2 minute il dadeau castigator pe Ponta, desi se stia de la 5 PM ca a pierdut? Cu ce scop? Nici macar manipulare nu mai era. A – probabil ca radeau ei , asa, de Ponta ? Un fel de gluma interna, in incinta….

  12. george says

    Asta nu prea are logica:

    “Celor de la Realitatea le voi spune intr-un cerc mai intim ce observatii am.”

    Pai ori faceti spovedanie full ori o lasati balta

  13. URAGANU says

    Sunteti atat de naiv Dle Vantu sau chiar stiti putine, ca un om obisnuit.

    Dar sunteti un simpatic.

    Va pup si astept sa savurez urmatoarele Capitole.

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Iata un mod extrem de dragalas de a ma face tampit. Admit ca in multe cazuri aveti dreptate. Chiar sunt!

      VINTU

  14. HAISICTIRVOLODEA says

    Care jurnalisti de elita? Sint de numarat pe degete cei cu o adevarata chemare jurnalistica, care se zbat zilnic tinindu-de de nas, prin tomberoanele cu mirosuri pestilentiale numite redactii ! Cita obiectivitate a mai ramas in breasla asta vinduta fie partidelor politice , fie sponzorilor, fie serviciilor secrete externe?
    In plus multi dintre ei tind sa ia profilul “mamei Omida” – intrecindu-se care mai de care in previziuni bolnave, paranoice !
    Jurnalismul in Romania a ajuns o “manea de Ferentari” la care pina si Guta si Adi Minune ramin cu gurile cascate !
    Articolele de presa ale lui Eminescu ar trebui introduse ca materie eliminatorie la admiterea la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism !
    In televiziuni de talcioc se inghesuie in fiecare seara aceeasi tejghetari buhaiti si obositi de alergatura de la o televiziune la alta, mimind creaturi sisife.
    Deci ne zbatem intr-un borhot urit mirositor care reflecta starea de putrefactie intelectuala a ELITEI noastre jurnalistice !
    Cum am spus cu mici exceptii laudabile, care sufocati, nu par sa inbunatateasca starea natiunii ROMANE !

  15. says

    Domnule Vantu, poate ne lamuriti un pic cu privire la cuvantul ELITE si anume ce sens din dex vreti sa ii dati in contextul mentionat deoarece nu vad alaturarea Denise Rifai/ Adi Ursu sau Denise Rifai/Hurezeanu. Nu vreau sa fiu rautacios, doar ca nu o vad!
    Sanatate si succes

  16. Ostap Bender says

    Astept de la talentatul don Vantu o intoarcere catre literatura , am inteles ca in trecut ati scris o nuvela.Analizele prezentului romanesc nu ma intereseaza dincolo de savoarea stilului in care sunt scrise.Almimteri sunt de parere ca totul este etern si nimic nu este istoric in spatiul romanesc ( am dedus ca va place Noica).Sunt convins ca exista o cale de compromis intre cele doua etape ale devenirii de care aminteati ( prima si a doua evident) altfel ar fii pacat.

  17. Marcel says

    Citesc blogul dumneavoastra cu mare interes, desi sunteti un personaj pe care il detest. Nu reprezentati un model pentru mine in niciun plan al existentei dumneavoastra, dar ma faceti totusi curios. Toate articolele mi-au captat atentia, incep foarte promitator, dar se termina cu o dezagreabila balega in sistar. Votul pentru Victor Ponta, apararea lui Voiculescu si acum asocierea lui CTP cu gasca Antena 3… nu va inteleg.

  18. Stevie von derr says

    Domnu’ Sov, mai usor cu justificarile de genul ” Stiu ca nu va convine ca un puscarias sa va dea sfaturi “. Puscaria nu-ti atribuie calitati, asa cum nici nu disipa din ele.

    Sunt un simplu pustan nascut la revolutie, am citit tot ce am reusit sa gasesc despre smenurile dvs. Nu condamn, nu incurajez. Insa apreciez calitatea de supravietuitor.

    Insa imi permit sa nu fiu de acord cu dvs. in privinta a doar doi jurnalisti, badea si gadea ( nu merita majuscule ), pentru ca pe restul nu ii cunosc.. Sunt 2 oameni de nimic, care nu pot avea ( sau nu ii lasa contractul ) pareri proprii si nealterate. Efectiv sunt la mana patronului, iar asta nu poate decat sa imi zamisleasca un dispret enorm. Poate si din cauza faptului ca-mi place s-o ard sincer, indiferent de pierderile aferente.

    Nu e normal sa te dai dupa cum bate vantu (sic), sa ii f**i in gura de morti pe dusmanii catre care arata cu degetul patronul tau, iar dupa o scurta perioada de timp sa incepi sa le saruti romantic fesele. Nu asa se face.

    Ori admiti public ca ti-ai asumat parerile altuia, ori ca ai fost spalat pe creier, ori stai in banca sta si continui aceeasi propaganda de 2 lei.

    O zi buna

  19. Alexandru says

    Pana acum, citind precedentele postari, incepusem sa cred ca am de-a face cu o persoana cu capul pe umeri, dar dupa ce am vazut ca afirmati ca Mihai Gadea si Mircea Badea ar fi elita presei romanesti, am revenit si eu cu picioarele pe pamant si mi-am adus aminte ce fel de persoana sunteti. La revedere d.ule Vantu!

  20. Serban says

    Domnule Vintu,

    Credeti ca mai poate ajunge in zeghe basescu, acum cu Iohannis presedinte, sau este salvat?

  21. doar eu says

    Buna seara.

    O scurta parere: nu inteleg de ce unul ca Mihai Gadea, un manipulator de mare clasa, poate fi numit Elita Presei Romanesti? Chiar credeti ca manipularea masei reprezinta Elita Presei?

    • ADEVARUL says

      Mihai Gâdea are succes,CRED, pentru că este de partea ADEVĂRULUI,ÎNOATĂ CONTRA CURENTULUI BĂSIST AL MINCIUNII,URII ȘI FURĂCIUNII,ESTE O ARTĂ CARE PLACE,o convenție și o necesitate pentru unii…nu pentru SOV de exemplu,pentru unii…

  22. A says

    Felicitari pentru libertate!

    Presupun ca e un sentiment placut pentru Dvs. si ca nu o sa va mai ocupati de blog asa intensiv…pana la urma sunt si lucruri mai frumoase in viata.

    Am o intrebare – referitor la avantul de a reforma piata ideeilor mass-media, daca am ignora total totul ce vedem, si doar am obeserva ce se intampla,si am construii noi proprile noastre modele pentru a intelege complexul, nu credeti ca am fii mai in castig? Cel putin – noi.

    Multumesc si sanatate.

  23. conteaza ? says

    Geoana la sov – presedentie sufletu’
    Ponta indicat presedinte de sov – victorie sufletu ‘
    Daca ar exista si la noi pariuri pe evenimente media as paria pe falimentul b1 raitaru tv si antenna 3 !
    Apropo B1 tv Raitaru tv Antena 3 = Lehman Brothers de Dambovita ?

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Geoana – ai dreptate.
      Ponta – nu l-am indicat.
      In rest, prea subtire pentru mine.

      VINTU

  24. releniki says

    Dle. SOV, va doresc o lunga si linistita libertate :)
    Eu intreb, nu dau cu parul, dreptul dvs. sa raspundeti sau nu, oricum nu vom sti, cei care cometnam pe blogul dvs., cat adevar si buna credinta se afla in raspunsurile dvs.: de ce abordati in acest moment problema presei din Ro? dupa liberarea dvs. si dupa lovilutia votului din nov. 2014?
    Ati fost ofertat? se impune o alta identitate pentru presa? figuri proaspete, noi, nemototolite de ‘centurismul’ care a lasat presa intr-un hal fara de hal in acest moment incat nici cel mai disperat tirist n-o mai solicita?
    Imi cer scuze cititorilor pentru limbaj, dar am acumulat o frustrare foarte mare fata de bataia de joc fata de cititorul care am fost. Mi-au mancat din viata aceste scarbe terfelite si daca pe politicieni ii pot ierta, pe ei, pe ‘jurnalisti’ nu-i pot ierta pentru cata scarba mi-au facut si inca-mi fac.
    Scurt/2: va veti plati libertatea cu servicii catre noii si vechii patroni ai jocului politico-economic din Ro de dupa aceste alegeri?

  25. andrei says

    Nu v-am placut si nu o sa va plac niciodata domnule Vantu . Imi pareti un om amoral si nu am deplina incredere in aparenta dumneavostra penitenta , ascunsa printre randurile articolelor . Recunosc ca si invidia ma impiedica sa va plac , am si eu defectele mele , sunt un individ absolut banal . Cu toate astea , va admir inteligenta , trebuie sa fi chiar rau voitor sa nu o admiri . Imi pareti decupat din Nietzche .

    Ati promis pe la inceput , mai direct sau nu , informatii din culise . Inca le asteptam . Vorbim de cele grele , picante si periculoase . Nu va impun ce sa scrieti pe propriul blog , va spun doar ce am vrea sa citim .

    Zile frumoase alaturi de familie ,
    Un tanar de 21 de ani foarte curios

  26. vasile ion apa says

    Sorine de ce ne trezesti domnule din somn cu cujetari din putul gandirii
    Pai de aia ti-am incredintat domnule economiile noastre ca sa ne bombardezi cu ideile dumitale despre lume si viata.
    Domnule, lasa confesiunile elitiste pentru Plesu, Patapievici, Liceanu, Giuvara, ca-ti ia foc capsorul sub caldura atator ganduri.
    Mata esti om practic, om de actiune, cauta domnule un nou instrument financiar prin care sa ii atragi si sa ii transformi pe tati romani in eterni investitori.

  27. kmkz says

    Lucrurile sunt mai complicate. Kovesi se muta in sediul antenei, de realitatea stiti mai bine ca mine, ghitza tocmai ce-a pierdut… b1 face acrobatii de cand cu disparitia lui Niro din starea de libertate… Complicat cu elita asta a presei… plus ca niciunul dintre cei nominalizati nu mai are credibilitate, toti au folosit batista, ca sa va citez din memorie…

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/lovitura-pentru-antena-3-dna-s-ar-putea-muta-in-sediul-intact-kovesi-avem-nevoie-de-un-nou-sediu-si-am-sa-fac-demersuri-sa-il-primim-96348.html

  28. Grig says

    Domnule SOV, apreciez observatiile dumneavoastra cu privire la mass-media din Romania, la modul cum este folosita prin cei ce o reprezinta.
    Da, sunte-ti in masura sa faceti aprecieri tinand cont de experienta pe care o aveti in domeniu.
    Imi amintesc de “glontul de argint” folosit de Traian Basescu in dezbaterea cu Mircea Geona. Era un glont fabricat in si lustruit in atelierul dumneavoastra. Dar mi-as permite o observatie personala – cred ca si dumneavoatra erati doar o piesa ( dar una impoartanta la acea vreme ) pe tabla de sah.
    As dori daca se poate, in contextul postari, sa va exprimati punctul de vedere si despre Robert Turcescu

  29. alex says

    Nea Sorine ai promis ca ne vei introduce in culisele puterii autohtone. Asteptam de la tine o marturisire sincera si completa despre modul in care este construita structura de putere la noi. Vrem sa vedem personajele publice din zona puterii ( politica/administratie/afaceri) cu nume si prenume cu subiect si predicat dincolo de mastile pe care si le-au lipit pe fata, vrem sa vedem si sa intelegem semnificatia ascunsa a unor evenimente publice cu impact asupra vietii noastre, vrem sa intelegem care este pretul pe care un om il plateste pentru a avea succes la nivel inalt, vrem sa vedem adevarul pana la capat.
    Cred ca acest gen de, , restituiri” pot constitui un mod onest de a intoarce catre societate o parte din ceea ce, asemenea fiecaruia din noi, ai primit . In locul tau m-as simti onorat sa am privilegiul de a impartasi celorlalti din experienta mea.
    Iti doresc sanatate si putere de a continua..

  30. Economicianul says

    Sunteti liber. Am auzit intamplator de la o persoana care va cunoaste despre unele discutii legate de economie, in care ati punctat foarte multe neajunsuri ale sistemului actual. De ce nu aprofundati in continuare acest subiect? Nu am privit niciodata economia ca pe un domeniu de sine statator, ci mai degraba ca pe un amalgam de politica, psihologie, matematica si alte stiinte exacte sau neexacte.

    Voi reveni pe acest blog, am o multime de intrebari pentru Dvs.

    1: Daca ati avea putere de decizie politica, care ar fi PRIMUL lucru pe care l-ati face?

  31. says

    ..~Pasiuni_..Doar simple comentarii_!..Bun, chiar foarte bun acest blog precum si comentarile aferente~..Desiii_!..’Nu mai zic_~…Dar_!..se face ca un nenoricit de Gand-marunt si al naibii nu imi da pace respectiv nu gasesc un argument care sa-i opreasca avintul si elanul_specific~tineresc_~..asa ca Excelenta voastra~! poate ne luminati si pa’ Noi cei multi si avizi dupa Inedit si Senzational cum se face spre-exemplu ca in dosarul Rompetrol_manipularea bursei de prin 2003 parca, iaca se facui ca justitia noastra il gasii ca vinovat de serviciu doar pe domnu’ Sorin Rosca Stanescu si alti citiva trepadusi marunti_!!..Da’_!…Daa-??..da !!..Da-ce_?..Pai_!..Adica nimai SRS sa infruptat de pe urma acelei Mega-inteligente~manarii ??..Chiar numai El e singurul beneficiar a respectivelor sume rezultate ???…Intreb si eu _!!…De unul Mare_Tare se stie Siigur ca beneficiat din plin de pa’ urma acestei afaceri~..acuma insa sta bine mersi cocotat in Senat, ne da noua lectii pe diverse teme, isi da cu parerea despre una sau alta, viseaza zi si noapte ca isi face partid sau partide sau creeaza noi coalitii, ma rog_!..ettetera_ettetera_~..Atunci despre ce fel de democratie vorbim Noi aciea, si ce fel de Justitie e asta ??…”??”…Nu se poate_!!,..vorba maestrului_!!..adica repet_:..Nu se poate ca in acel Mega-dosar sa stea la racoare doar SRS-et-trepadusii_!!,..nu stiu_~..Oare asa sunt facute jocurile domnule ~SOV~_??…sau pe respectiva distinsa persoana de la Senat, cineva de aici sau de dincolo il tine dindins in brate si respectiv are tot intresu’ ca onorabilul domn’ Senator sa nu da sub nici o forma nas in nas cu domna Justitie_!!!…Imi’_?..Ne va lumina si pa’ Noi domnia voastra ca tot sunteti acum acasa_~??……~`multumim`~…..

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Operatiunea la care faceti referire nu are nimic penal in ea.
      Domnul S.R.S este la inchisoare dintr-o eroare judiciara.
      De ce ar fi trebuit sa beneficieze si domnul Tariceanu de asa ceva?

      VINTU

  32. iulixa says

    “Ponta i-a tradat si pe ei la fel cum a tradat jumatate din propriul partid” – Mare adevar ati grait, domnule Vantu!

  33. Camelia says

    Totusi, multi dintre cei pe care i-ati nominalizat au dezamagit profund. In special domnul Hurezeanu pe care l-am admirat in tinerete pentru analizele lui politice. Ii sorbeam fiecare aparitie, la fel cum le-am sorbit si pe ale dumneavoastra domnule Vintu. Nu ca as fi acum la 33 de ani in varsta…dar sunt obosita. Obosita de scenarii, tradari, de lipsa de impartialitate si de mediocritatea clasei politice si a jurnalistilor deopotriva.

  34. Adrian says

    Buna ziua dl Vantu,

    In primul rand ma bucur pentru eliberarea dvs si va doresc sanatate si sa va bucurati de caldura familiei care e cea mai binefacatoare pentru fiinta, ceea ce de fapt v-a determinat sa initiati acest blog (“pentru copii mei” ). In al doilea rand va multumesc ca ati deschis acest blog pentru ca imi ofera sansa sa lecturez texte foarte bine scrise si cu multa substanta.
    V-am cunoscut acum multi ani prin intermediul fiicei dvs si am fost fascinat de dvs, de privirea care degaja forta, echilibru, inteligenta si chiar aroganta (dupa cum ati spus si dvs.). Am facut schimb doar de politeturi dar mi-as fi dorit sa vorbesc cu dvs mai mult pentru ca stiam ce bagaj de cunostinte detineti. Stiam pentru ca din momentul in care am cunoscut o pe fiica dvs v-am studiat foarte mult, citeam tot ce aparea cu si despre dvs, reviste de business, ziare, emisiuni TV. Eram fascinat de flerul pe care l-ati avut in afaceri, rapiditatea cu care ati urcat in elita oamenilor de afaceri. Mi amintesc si acum un raspuns pe care i l-ati dat unui reporter la sfarsitul unui interviu intr-o revista de business, v-a intrebat ” Ce afaceri veti face in continuare? ” , iar dvs ati raspuns ” Nu vrei sa-ti dau si cifrul de la seif?”.
    Ceea ce scrieti acum pe acest blog, o “radiografie” a culiselor puterii din Romania este similara, daca imi permiteti sa fac comparatia, cu serialul american “House of cards – Culisele puterii” in care sunt descrise exact aceleasi situatii: coruptie, manipulare, tradare, oportunism; diferenta este ca dvs chiar le-ati trait si le puteti povesti pe cand eu doar le-am vizionat, le-am trecut prin filtrul meu si pot sa aprob ca sunt adevarate.
    Cat despre presa nu-mi pot aroga dreptul de a comenta ca nu e un domeniu la care sa ma pricep, dar pot spune atat despre ceea ce face dl.Ghita, pe cat de usor a intrat in acest “joc” pe atat de “grea” pe umerii altora ii va fi iesirea, la fel ca in mafie intri dar iesi doar cu picioarele inainte.
    Cu deosebit respect , Adrian

  35. pop de sighisoara says

    chiar credeti ca Romania are sanse?
    si daca da, cum ramane cu saracia noastra?
    altfel, sunteti aproape ca un ceas elvetian in opiniile d-stra.

  36. Ai Ki Do says

    Nu fac parte din admiratorii modului in care v-ati descurcat in viata, dar blogul este savuros asa cum e el, cu franturi de adevar amestecate cu dezinformari mai mult sau mai putin intentionate. Nu stiu daca va continua proiectul blogului in noile conditii, dar o sa-l urmaresc in continuare daca nu pentru altceva macar pentru verva scriiturii.

    • Dan says

      Aveti partial dreptate. Blog savuros, exact ca un cotlet perfect fript, cu mari portiuni arse care trebuie obligatoriu indepartate. Ramai cu senzatia ca “master chefu’ ” si-a batut joc si de tine si de carne.

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Suntem pe aceeasi lungime de unda.
      Mici precizari.
      1. Am omis neintentionat pe parcursul existentei mele, sa fac demersurile necesare spre a fi admirat de dumneavoastra. Scuze!
      2. In loc de dezinformari, ati fi putut spune “manipulari”.
      3. In rest aveti dreptate.

      VINTU

  37. valentin says

    ma scuzati, dar cred ca badea si gadea (cel putin acestia doi) nu pot sa faca parte din elita presei romanesti.
    ar insemna ca aceasta presa sa fi ajuns deja la un nivel atat de (in)jos(it) incat sa nu se poata regasi decat in noroiul ulitelor de mahala…

    • MmeButterfly says

      Te inseli amarnic, poate ca ca nu cunosti tu regulile jocului… O investitie in media este o afacere, trebuie sa fie profitabila – indicatorul de performanta este audienta! Sa faci o emisiune tip monolog este al naibii de complicat, mai complicat decat stand up comedy, trebuie sa fii inteligent si spumos, iar Badea face audiente record! Gadea a impus un stil total diferit in media romaneasca, aproape gen sceneta. Uneori sunt prea implicati, dar per total sunt super profesionisti! Prefer la orice ora un jurnalist subiectiv, dar care isi sustine cu convingere si cu argumente opiniile, decat un mercenar de presa, care scrie la comanda pentru cine da mai mult.
      Cred ca din enumerare lipsesc Radu Tudor si Victor Ciutacu, unul dintre cei mai lucizi analisti politici si un condei de exceptie. Denise Rifai nu m-a impresionat cu nimic, e doar la stadiul de “tanara speranta”.

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Simplul fapt ca ii contestati atat de vehement arata ca si-au facut bine treaba.

      VINTU

      • cloudmaker says

        nimeni nu a contestat ca si-au facut bine treaba! si-au facut-o chiar foarte bine!
        valentin a contestat genul de treaba pe care respectivii au facut-o, adica presa sau orice altceva..
        privesc cnn si bbc, amandoua etalon in industrie. nimic si nimeni din audio-vizualul romanesc nu seamana, iar cei doi cu atat mai putin. ar fi ceva de amintit in sprijinul unui jurnalism de calitate romanesc, realitatea tv de la inceputuri, dar focul “profesionalismului” s-a stins repede acolo, pacat.

  38. Badea says

    — Parca era vorba sa militez dupa citi bani sint platit ? Deci manipularea facuta nu face banii care mi-au fost platiti ?
    — Daca folosim acelasi sistem si de fiecare data pierdem presedintia oare nu inseamna ca sintem mai destepti ? Parca era faza cu experimentul care de fiecare data iti da rezultate diferite iar acuma trebuia sa iasa Ponta, deci asta inseamna nu-i asa ca sint prost sau pot sa-mi schimb numele in Einstein Badea ?
    Domnule SOV, va rog iertare si scapati-ma de ceva ce ma apasa pe creier…sint in faza terminala !!!

    • Sorin Ovidiu Vintu says

      Sincer nu-mi dau inca seama. Cred ca ne vom lamuri in vreo doua saptamani. Daca veti continua sa-mi scrieti, probabil ca nu. Ce rost ar mai avea sa va schimbati numele?

      VINTU