Capitolul 58 – Despre noua crimă organizată

banda

Generație, săptămâna trecută am postat pe Facebook o sesizare publică adresată instituțiilor diriguitoare ale Justiției. Am ales această modalitate nu pentru a obține vreo verificare din partea acestor instituții (pentru asta e nevoie de sesizări oficiale, scrise și depuse la secretariatele acestor instiuțiii) – sunt prea orgolios și prea inteligent pentru genul ăsta de demers – ci pentru a pune reflectorul pe o nouă realitate creată în ultimii ani. Cei care au avut inteligența să-mi citească blogul de la începuturile lui au avut șansa să afle primii, într-o prezentare sistemică, organizată și pe înțelesul oricui, modul de alcătuire și funcționare a puterii nelegitime instalată în fruntea României și zona din care aceasta este coordonată. Înțelegând matricea, atât procurorii cât și jurnaliștii au început să sape și să scoată la suprafață dovezi dintre cele mai incredibile, care veneau să confirme cu supra-măsura tot ceea ce devoalasem. Criticii mei au spus și vor spune că mă laud, că ei au fost primii care au spus-o, că sunt doar un infractor care urlă din fundul unei celule, cerșind atenția cuiva. Cu modestia și smerenia pe care deja mi le cunoașteți, băi generație, le răspund astfel:

Sictir papagalilor și luați-vă notițe din cele ce urmează!

Așa cum deja se știe, în România a avut loc un război civil între blocul securist coordonat de CIA (povestea cu Soros care conducea CIA ul i-a fost livrată în mod inteligent procarului din Teleorman care, cu agerimea bine cunoscută de acum, a înghițit-o și a început s-o zbiere ca prostu’ din toti bojocii) și blocul politic, fiecare dintre aceste blocuri având atașate și alte grupuri și instituții importante, așa cum vi le-am descris deja în materialele anterioare. Miza acestui război era conducerea statului, care, conform Constituției, trebuia efectuată de către reprezentanți ai poporului aleși prin vot; iar după 11 septembrie, conform politicii americane în statele vasale, aceasta trebuia efectuată de către serviciile de informații ale acestor state, servicii aflate în directa subordonare a Departamentului de Stat american, prin Agenția Centrală de Informații – CIA. Sfârșitul acestui război îți este deja cunoscut, securiștii au bătut la blocul politic și la grupurile pendinte ca la fasole, l-au trimis pe Maior ambasador, pe Coldea profesor și pe Predoiu l-au avansat discret, informal și galeș în poziția numărul 1 a spionajului românesc (între noi fie vorba, la cât este de inteligent, ăsta chiar merită), s-au ascuns în spatele lui Kovesi, au aruncat societatea într-o decontare sterilă cu trecutul (vezi comisia parlamentară care se ocupă de alegerile prezidențiale din 2009) și-au pus premieri și guvernează după bunul plac și bruma de cunoaștere între ale administrării unui stat pe care o au. Victoria zdrobitoare repurtată de securiști a fost posibilă și ca urmare a trădarii blocului politic de către liderii lui, Ponta, Blaga, Băsescu, Dragnea, Zgonea, Oprea și mulți alții din liniile doi și trei, care, fie au fost, fie au devenit ofițeri acoperiți, fie s-au lăsat folosiți ca agenți de influență, fie au spionat și au dezinformat în favoarea blocului inamic. De partea cealaltă, blocul politic, chiar dacă a reușit să mențină aparența unei situații stabile, participând la alegeri, organizând campanii electorale, participând la viața publică sub stindardul unuia sau altuia dintre partide, în realitate degringolada creată de pierderea războiului a creat breșe uriașe prin care au năvălit în grup sau individual, indivizi fără nicio legătură cu politica (vezi USR). Conștientizând pierderea războiului, liderii grupului politic (excepție făcând Călin Popescu Tăriceanu) s-au pus cu totul la dispoziția blocului câștigător, acestuia nemairămânându-i nimic de făcut decât să aleagă slujitorii care-i convin, mult mai atent și mai discret decât au făcut-o Coldea și Maior.

Deci, tot acest război a fost dus cu un singur obiectiv – conducerea statului.

E o prostie cât casa să vorbești de un “stat paralel” în condițiile în care nu a apărut o altă Constituție, un alt pachet de legi, o altă Înaltă Curte de Justiție, un alt Parchet General, o altă Curte de Conturi, o altă Bancă Națională și enumerarea poate continua pînă la ultima instituție a unui stat. Sintagma de “stat paralel” este doar un sofism menit să cauționeze neputința celor desemnați prin alegeri, de către popor, să-și exercite dreptul de a conduce.

Mai pe înțelesul tău generație:

Nația l-a mandat prin vot pe Dragnea să conducă statul. În felul ăsta el a căpătat în mod legitim dreptul s-o facă. Când a încercat să ia hățurile, securiștii care erau deja pe capră, în mod nelegitim, i-au dat una peste ochi de i s-a pleoștit mustața. Deci nu discutăm de două căruțe care aleargă în paralel, ci de una singură care are pe capră un vizitiu pus de americani, nu de români, gloaba care o trage ești tu generație, iar biciul folosit este Justiția. Dacă nici acum n-ai înțeles, înseamnă că ești proastă!

După această introducere ajungem și la fenomenul care a generat sesizarea publică făcută de mine pe Facebook.

O dată lupta încheiată, grupuri întregi de soldați bine antrenați din ambele tabere s-au trezit nu doar fără obiectul muncii ci și cu buzunarele goale. Toți sponsorii lor, prin efortul comun și tâmp, au fost fie băgați la pușcărie, fie în imposibilitatea financiară de a-i mai stipendia. Din acel moment, ceea ce până atunci era un fenomen izolat, s-a transformat într-un fenomen de masă, marile blocuri combatante au fost înlocuite cu zeci de bande de crimă organizată la nivel național. În general, o bandă este alcătuită din 5-6 membri principali, fiecare dintre aceștia având și cercul de relații propriu. Banda are obligatoriu în componență un securist, un judecător, un procuror, un inspector ANAF, un politician și, nu de puține ori, un lider ai lumii interlope. Șantajează, generează conflicte pe care apoi le aplanează contra cost, își oferă serviciile în cadrul unor executări silite, pentru a-i ajuta pe unii sau pe alții să intre în proprietatea unor bunuri la prețuri modice, procură sau fabrică dovezi incriminatorii la adresa rivalului sau rivalilor patronului care-i angajează, lansează și întrețin teme false în mass-media, prin dezvăluiri făcute în momente cu grijă alese. Cu toate că bordelurile și pușcăriile sunt cel mai bine informate medii, se poate afirma că și SRI-ul este o zonă la fel de bine informată și știe toate aceste lucruri, dar se mulțumește doar să-i monitorizeze, în speranța că va putea folosi aceste bande, prin șantaj, la alegerile prezidențiale din 2019, fără a înțelege cu adevărat pericolul pe care aceste bande îl reprezintă. Dacă nu sunt eliminate acum, în 5-6 ani vor căpăta o asemenea putere în stat, încât, prin comparație, puterea pe care SUA o au azi în România va părea o glumă. Am considerat că este important, generație, să-ți semnalez acest fenomen, pentru că el face parte din viața ta și va marca mulți ani de acum înainte. Tu nu ai cum să acționezi împotriva lor, dar măcar să fii informat, în eventualitatea în care te vei trezi vreodată într-o situație tâmpită și nu știi de unde ți se trage, sau pentru cazul în care ai nevoie de o alternativă în interpretarea unei situații.

Am început acest material folosind una dintre tehnicile de acrosh care enervează, pentru a-ți atrage atenția asupra conținutului – în primul rând, și pentru cei care, având vocație permanentă a cretinismului, își permit să-mi insulte starea temporară de pușcăriaș, ignorând deliberat dovezile care atestă netemeinicia ei – în al doilea rând. O altă tehnică de atragere a atenției ar fi fost să încep cu o poantă, dar mi s-a terminat rezerva de hrană și nu prea am chef de râs.

Comments

    VEZI 46 COMENTARII
  1. says

    Respect ca expuneti asa direct lucrurile.

    Doar ca generatia boivacilor nu va pricepe ce se intampla nici daca le explicam ca la gradinita.

  2. ion says

    Mai mizerabile,
    Dragnea a aranjat sa conduca statul cu votul a doar 2-3 milioane de romani. Si prin primarii alesi cu 12-17 la suta din cetateni. Tie ti se pare normal sa fie reprezentativi. Iar despre strada, tie ti se pare normal ca cei care au “castigat” alegerile sa faca chiar ce vor ei? Daca in strada nu te mai poti opune, atunci unde. Mai ticalosule, iti meriti faptul ca te fura astia si te tin in pushcarie fiindca nu ai darul intelegerii lucrurilor. Asta se da numai privilegiatilor si vine de la seful cel mare, Dumnezeu. De care tu nu prea ai auzit….

  3. says

    Avem deaface cu un guvern total infectat de corupti, parveniti si tovarasi. Singura sansa e o noua revolutie, dar cu cine? ZERO productie, doar taxe, nivelul de trai scade pe zi ce trece.

  4. Marian socol says

    Buna ziua dle Vantu!
    V-am descoperit postarile cam tarziu din pacate! Constat cu placere ca expuneti unele opinii cu adevarat interesante!
    M-as bucura sa continuati!
    Cu stima,
    Marian Socol

  5. Cristina P says

    Cred ca este prima data cand simt nevoia sa postez un comentariu pe un site. Comentariul nu are legatura cu articolul publicat, cat mai degraba un blogul dumneavoastra in integralitatea lui.

    Am descoperit acum cateva zile blogul, citind acest articol. Mi-a suscitat atat de mult interesul, incat remarcand ca urmati structura unui roman, impartit pe capitole, am purces cu rapiditate la primul articol postat pe blog si de atunci nu m-am oprit pana nu am ajuns la zi cu postarile. :)

    Trebuie sa recunosc ca nu stiam mai nimic despre dumneavoastra, in afara unor informatii vagi cu privire la scandalul FNI si cu privire la faptul ca ati fost sau sunteti incarcerat. Ma bucur ca am primit restul de informatii direct de la sursa si intr-un mod cu adevarat savuros.

    Nu stiu in ce masura intentionati sa continuati acest blog si la ce moment veti decide sa va opriti, dar intre timp ati mai castigat un cititor.

    Nu m-as opri aici, ci as spune ca va sustin in demersul de a schimba forma de organizare politica si economica a tării. Ideile dumneavoastra sunt cat se poate de pertinente, bine ancorate in realitate si am convingerea ca pot produce rezultatele scontate.. numai sa fie puse in aplicare.

    Toata lumea s-a saturat de clasa politica actuala, toti avem lehamite de scandaluri mediatice cu iz politic si cu implicatiile si rezonanta pe care o au acestea in ceea ce vrea sa insemne sistem de justitie.

    Traim intr-o tara bolnava, secata de resurse, de energie, de oameni de valoare care sa mai aiba intiativa si forta pentru a promova o cat de mica schimbare.
    Este absolut dezgustator, ca sa nu spun ca imi vine de-a dreptul sa vomit auzind si vazand franturi din emisiunile televizate de pe canalele de stiri, fie ca abordeaza teme politice, economice, sociale sau de alta natura. Nu fac decat sa indobitoceasca suplimentar o populatie de altfel in mare parte cretinizata.

    Oare o sa apucat sa vedem si noi o dezbatere politica autentica, intre oameni inteligenti, bine pregatiti, dornici sa isi serveasca tara, asa cum erau cele din Parlamentul englez cand David Cameron era premier?
    https://www.youtube.com/watch?v=9MoHS_GK4dM

    O sa inchei aici comentariul, fara a incepe sa preiau si sa detaliez ideiile dumneavoastra :))) pe care le validez in totalitate, si sa va asigur ca daca veti dori sa implementati proiectele (economic si politic) aveti un sustinator in ceea ce ma priveste.

  6. JE says

    Va era dor de idioti si criminali bolsevici?

    Mi se face rau cand citesc asemenea ineptii si utopii:
    – “Egalitatea de sanse înseamnă nu numai egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, dar şi responsabilitatea societăţii şi a statului pentru dezvoltarea, educarea, instruirea şi asigurarea de asistenta medicala si invatamant GRATUIT pentru fiecare cetăţean al tarii, pentru ridicarea nivelul lui de trai, pentru accesul liber la instituţiile politice şi democratice, pentru protecţie juridică, economică şi socială, indiferent de starea materială, de statutul social si DE APARTENENŢA NAŢIONALĂ A CETATENILOR;”

    In opinia astora ideea este in felul urmator:
    – eu pescuiesc si prind 10 pesti (ca sunt “chiabur”)
    – tu pescuiesti si prinzi 2 pesti
    – ei nu pescuiesc si nu prind nimic, dar au pretentia sa “contribuim de buna voie” si sa punem toti pestii la gramada ca sa-i impartim frateste in numele “egalitatii sociale” si a altor utopii bolsevice
    – dupa ce “am pus de bunavoie” toti pestii la gramada, din cei 12 pesti strtansi, eu voi primi 1, tu vei primi 1, iar ei isi vor opri 10 pentru a “combate saracia si inegalitatea sociala”, evident. ca asa-i in tenis. pardon… ca asa a fost intodeauna in comunism!
    – daca numarul sclavilor nationali nu este de ajuns, sau nu sunt suficienti de productivi, atunci importam mai multi de prin tot felul de gropi de gunoi ale lumii, si le dam si alora un peste. gratuit evident, ca doar nu ai sa faci discriminare in functie de “apartenenţa naţională a cetatenilor” si pentru ca… “drepturile omului”. Doar traim in secolul XXI, ce Mama Dracului!

    Ce spune un om cu adevarat destept:
    – “Eu in tinerete, am fost om de extrema stanga. Si la maturitate, de extrema dreapta. Iar acum ma consolez cu calitatea mea de roman intreg. … Am fost in tinerete de stanga din generozitate. Pentru ca vorba ceea: daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, DACA DUPA 30 DE ANI MAI ESTI DE STANGA SI NU ESTI CONSERVATOR, ESTI CRETIN. Confundam, in tinerete, comunismul cu comunitarismul.”

    – “Comunismul e cea mai mare aflare-in-treaba din istoria omenirii. COMUNISMUL E UN CANCER SOCIAL. Unde se instaleaza, ramane pustiu. … SI LA COMUNISTI SUNT STAPANI SI SLUGI, dar ei sunt ipocriti, pentru ca stiu EGALITATEA OAMENILOR NU POATE EXISTA NICAIERI.”

    – “In celebra Declaration des droits de l’Homme et du Citoyen, a Revolutiei franceze, prima propozitie E O IDIOTIE ABSOLUTA sau in cel mai bun caz un sofism: oamenii sunt egali de la natura. OAMENII SUNT INEGALI DE LA NATURA. Sunt inegali insisi membri unei familii, in care unul poate fi genial, altul mediocru si altul imbecil.”

    http://www.itc-cluj.ro/capatana/valori/Portrete/tutea.htm

    _
    Partidul Comunist Român – Secolul XXI
    http://pcr.info.ro/
    https://www.facebook.com/pcomunistroman/

    Apropo… Ghici cine va “fraterniza” cu astia? Toti analfabetii, necalificatii si subcalificatii, toti ratatii, toti hotii si toti “arivistii sociali”.
    Sa vezi din nou distractie la “canal”, la Periprava, la Pitesti, etc

  7. Maestre, ... says

    … Imi permit sa-l citez pe Arthur Schopenhauer, care spunea ca: ,, Viata atat de scurta, atat de lunga, devine uneori insuportabila.Ea se desfasoara totdeauna la fel, cu moartea la capat.Nu poate fi nici oprita, nici schimbata, nici inteleasa.Adesea o revolta de indignare ne cuprinde in fata neputintei efortului nostru.Orice am face, murim.Orice am crede, orice am gandi, orice am incerca, murim.Si se pare ca vom muri maine fara a mai cunoaste, desi dezgustati de ceea ce stim.Atunci te simti strivit sub sentimentul eternei mizerii a neputintei demne si a monotoniei actiunilor.’’ – recitesc cu placere in aceasta seara ultimul volum din “Lumea ca Vointa si Reprezentare’’.Sunt la capitolul: ‘’Starea de gratie’’. Sa nu uitam ca ideile se concept nu ‘’in abstracto’’, ci numai prin intuitie.Esenta geniului dumneavoastra de hot destept consta in perfectiunea si energia cunoasterii intuitive.
    O seara frumoasa si multa sanatate.

    • Nicu Cohen says

      ‘’Starea de gratie’’ este Nirvana sau Non-Existenta .
      Ideile se concep in functie de necesitati reale , nu fictive (nimeni nu-si bate capul la comertul dintre demoni sau dintre extraterestii – nu face parte din realul nostru ,deci omul nu directioneaza analiza mentala in acea directie .
      Intuitia este o analiza la viteza sporita , bazata pe informatii stocate in supraconstient – desi unii zic ca ar fi decizie instantanee fara analizare ( without reasoning ) nu cred , asta ar fi o prostie sa te lasi in voia hazardului .Trebuie sa controlezi realitatea ,trebuie sa rationezi rapid .

  8. mihai hahanski says

    Stimate Domnule Sorin,
    citesc cu interes, amuzament și tristețe blogul Dumneavoastră. Nu doar pentru că domeniul impresiilor pe care mi le lasă este atât de vast, dramatic, ci și din interesul de a învăța ceva… de a avea confirmări sau desființări ale unora dintre supozițiile minții mele.
    Caut, ca mulți, să-mi lămuresc unele lucruri.
    Citesc sov.ro dar și pe sadhguru pe youtube.
    De curând am informația că în toată lumea devine publică informația cu privire la netemeinicia organizării statale, la statutul de marionetă al individului înmatriculat în sistemul statal, numerotat și supus legilor acelui stat pentru profitul celor care administrează acel stat. Am aflat că mulți oameni se declară ființe suverane, ceea ce, trebuie să admitem, de la naștere, am fi cu toții. Ei își dovedesc legal existența prin unicul act care este certificatul constatator al nâscutului viu. Am aflat despre existența unui alt context legal, mai cuprinzător, care încadrează acțiunile celor care administrează state, desspre legi ca U.C.C., Legea Amiralului(sau Amiralității, uneori), despre Bulele Papale(uneori bole) care ar fundamenta legal existența statelor. Am aflat că o mulțime de oameni se adună în congrese, mai ales în Franța și Belgia, și urmăresc să se ajute să facă pași spre o organizare socială de alt tip… se pare…
    Ideea de a reveni la primele Dumneavoastră postări despre structura de putere, a venit imediat…dar iată, nici o lămurire: ce este statul acesta? După cum am citit, numele său este Compania Statul Român și este înregistrat la SEC(http://www.sec.gov/) iar certificatele de naștere ale cetățenilor sunt, de fapt, titluri de stat care se tranzacționează zilnic și care nasc profituri.
    În regulă, îmi zic, deci e o gașcă, mai înaltă decât altele, care are obiceiul să tipărească bani, ca să administreze teritoriul mai eficient. Desigur că această gașcă emite legi ale pământului, care interzic altora să facă la fel. Dar, se pare, care administrează nu sunt proprietari. Proprietarul este altul, desigur, și, se pare că mai există un nivel intermediar de comandă, prin care se transmite administratorilor ordinul.
    Buget, cheltuieli, societate, toate astea capătă alte culori, iată.

    Comentariul meu întrebare este: Cine este statul ? ce drepturi sau permisiuni a căpătat el? de la cine?…etc…
    Mulțumesc pentru ocazia de avă pune întrebări.

    Destul să spun, finalmente, că și Dumneavoastră, o ființă vie, la origine suverană, fără a datora cuiva ceva, fără obligații de nici un fel, sunteți pedepsit pentru nerespectarea unor legi pământene, care se aplică doar celor care sunt proprietatea statului, nu și celor care sunt suverani. Mai ales în materie de bani. După cum rezultă din cele citite de mine, contul Trezoreriei aferent CNP-ului Dumneavoastră ar trebui să acopere orice așa-zisă daună adusă statului în bani, iar ființa vie care sunteți ar trebui să fie chiar beneficiara acelor sume produse din tranzacționareaa, garantarea, gajarea, sau în urma oricăror operațiuni făcute cu compania SORIN OVIDIU VÂNTU, CNP xxxx…. de către Statul Român, copmpanie al cărei certificat de înmatriculare este chiar cartea de identitate care credeți că vă aparține.
    Toate cele bune să fie,
    mihai

    • Nicu Cohen says

      Bravo Mihai ! Ai lovit cuiul in cap ! Eu credeam ca stie si el mai bine ca noi ” pulimea ” , doar e om de afaceri , functionarea sistemului comercial Uniform Commercial Code › U.C.C. – ARTICLE 3 – NEGOTIABLE INSTRUMENTS (2002) › PART 6. DISCHARGE AND PAYMENT › § 3-603. TENDER OF PAYMENT.. Teoretic nu ar trebui decit ca Sorin Ovidiu Vintu sa-si reclame suveranitatea ,sa declare ca el este judecator , beneficiar si executor al persoanei fizice fictive SORIN OVIDIU VÂNTU, CNP xxxx si sa ceara judecatorului sa descarce de gestiune persoana incorporata SORIN OVIDIU VÂNTU, CNP xxxx , sa scoata Carnetul de Cecuri si sa plateasca dupa cum ii este datoria eventualele cereri de plata , pagube sau costuri ,urmind a fi platite de Trezorerie si Sorinel individul -homo naturae – beneficiarul si executorul persoanei fictive incorporate SORIN OVIDIU VÂNTU, CNP xxxx , sa fie lasat sa mearga acasa . E absolut legal toate pagubele sint acoperite si toata lumea e multumita .

    • JE says

      @mihai hahanski

      Prietene, eu am aflat de aceste lucruri de cel putin 10 ani. Regret sa te dezamagesc, dar nu se va schimba nimic. Majoritatii oamenilor le curge socialism prin vene si sunt 100% dependenti de stat. Au reflexul conditionat format, mai rau decat cainii lui Pavlov. Nu-i vezi ce plang dupa tot felul de “gratuitati” si “ajutoare sociale” de la stat? Toate acestea in frunte cu fondul de pensii sunt doar niste scheme Ponzi 100% falimentare. Numai tampitii cred in ele, la fel ca si aia care cred in Mos Craciun sau Dumnezeu.
      Altfel spus, sunt nimic altceva decat o mare cireada de vaci bune de muls si boi buni de tras la jug, care dupa o zi de munca grea si cu multe bice pe spinare, se bucura ca primesc un brat de fan gratis si ca au un acoperis deasupra capului.

      Am vorbit cu oameni care au pretentia ca sunt educati si m-au acuzat de “conspirationism” sau ca bat campii. Am vorbit si cu avocati. Este exact acelasi lucru. Astia din urma, parca par sa mai priceapa ceva cand ii pui sa-ti explice cum este definita “persoana” in lege si de ce exista atatea definitii si “versiuni”. Tot degeaba. Nu ai sa rezolvi nimic.

      Nu incerca sa te bati cu morile de vant, pentru ca ai sa-ti pierzi timpul. Salvarea este doar individuala, nu de grup. Fa si tu ceea ce fac aia mai dezgetati la cap: nu accepta sa lucrezi pe salariu ca sclavii, lucreaza doar pe firma, deschide-ti firme in locatii cu taxe putine sau optimizeaza-ti firmele fiscal si fa-ti chiar si fundatii sau ong-uri in asa fel incat sa platesti taxe cat mai putine sau deloc, obtine-ti mai multe cetatenii (multe se obtin relativ usor de ex in Italia doar dupa 4 ani de rezidenta si un venit anual de minim 6000 de euro, in Panama doar in urma unei investitii de cateva zeci de mii de euro, etc) si devino un “nomad” capitalist. Nu trebuie sa ai tara, pentru ca ai mari sanse sa ajungi “refugiat” sau sa mori cu arma in mana pentru a apara proprietatile si averea altora. Tarile sunt doar niste ferme cu animale bune de exploatat, iar in tari ca Romania, daca apuci sa prinzi ceva “cheag” iti vin pe cap hoardele de functionari (anaf, isu, etc) clanurile de tigani si interlopi, te trezesti “anchetat de justitie”, sau pur si simplu poti fi declarat “chiabur”, adica “dusman al poporului”.

      Lupta este inegala, iar prostimea nu vrea sa fie salvata. Pune-ti mintea la contributie si salveaza-te pe tine si familia ta. Nu ai nimic de impartit cu nimeni, iar asa zisa “datorie fata de tara” sau “contract social” este pur si simplu o fantasmagorie complet idioata.
      Invata din istorie si din greselile altora.
      https://www.youtube.com/watch?v=sdZdLTWsC4E

      https://www.silverdoctors.com/gold/gold-news/one-year-in-hellsurviving-a-full-shtf-collapse-in-bosnia/

  9. un ins says

    “își permit să-mi insulte starea temporară de pușcăriaș, ignorând deliberat dovezile care atestă netemeinicia ei”, mi-ai dat lumea peste cap. Bre, matale legal ai furat. Nu sunt probe la dosar? Cui ii pasa? D.p.d.v moral, potrivita-ti este situatia in care te afli. Nu intotdeauna te salveaza hartogaria si tovarasia. Daca erai inteligent, nu faceai puscarie – nu te mai umfla in pene pt. ca mirosi a clor. Hai sa-ti fac un rezumat: dupa 89 romania a fost cu un picior la rasarit, si unul la apus. Tu, fiind etalonul profitorului din gasca rasariteana, te apuci sa urli; partinirea ta este vadita, iar bocetul vinovatului fara vina imi repugna.

  10. says

    Ar trebui sa iei pe langa tine cativa “ucenici”, pe care sa-i inveti logica evenimetelor din tara asta, cum pot sa preia din nou fraiele puterii si sa actioneze spre binele natiei noastre. Sa eliminam toate grupurile de interese, care actioneaza la comanda diverselor state, impotriva interesului nostru national si suveranitatii noastre

  11. says

    Evropa își plînge democrația care nu mai e…
    Soros zice că Elitele au furat-o și că Evropa o ia pe urmele URSS
    Barroso zice că Evropa e un fel de Goldmans Sachs
    Daphne Cruana Galizia nu mai zice nimic, că a tot zis și i-au băgat 500g Semtex sub mașină și sub scaun, de i-a trebuit poliției o săptămînă să adune ce mai rămăsese. și asta în Malta care e cam cît Brăila…

    Comisia UE este o organizație criminală care se joacă )alba neagra) cu sute de miliarde, după cum bine știi și tu. Tu puteai să iei bani că știai cum se lucrează cu Buttice și alți mafioți Evropeni.

    Zi-ne și nouă despre Alessandro Buttice (20 Septembrie 2006 – pe ponton la tine în Deltă) și gașca de la Bruxelles cu care făcea și Ghiță afaceri cu soft furat în cîrdășie cu OLAF, că doar deschiderile tu le-ai făcut nu Ghiță, că Ghiță avea ariciul în buzunar cît casa, pe cînd tu lucrai la “zgîrci” ca nimeni altul ți mai băgai și icre negre la premianții de la Bruxelles.

    “Vrem piete libere, dar intelegem paradoxul pietelor libere, care este ca uneori trebuie sa intervenim. Trebuie sa credem ca nu este legea junglei, ci legea democratiei cea care functioneaza. Motivele pentru care este incalcata legea concurentei sunt la fel de vechi ca Adam si Eva. Este vorba de lacomie. Despre frica. Si cand sunt combinate cu puterea, veti obtine un cocktail foarte otravitor. Trebuie sa ne recapatam democratia. Nu o putem lasa pe mana Facebook, Snapchat sau a altcuiva. Trebuie sa ne luam democratia inapoi si sa o imbunatatim, pentru ca societatea este despre oameni, nu despre tehnologie”, a spus Vestager.

    Ce zici, tare fata … s-a prins că e loc să o dea cu democrația pe care nouă ne-au dat-o (pe toate părțile) și ei tocmai nu o mai au … să vină să le-o dăm înapoi … că are Dragna și Tăriceanu de n-au ce face cu ea …

    Zi-ne și nouă cu Buttice și zi ce vrei la schimb, că ziceai că ți s-a terminat rezerva de hrană, băgăm pachet dacă mai intră luna asta, sau băgăm un brăduț (sub 1,5 m – fără podoabe – dar mirosea a brad) că am mai dus la prieteni de Crăciun la Rahova acum cîțiva ani, nu știu normele de la Jilava dar le pot afla.

    Multă sănătate și bagă mare cu scrisu că-i haios și instructiv pentru Generație pierdută – declar nulă

    https://www.orange.ro/info/news/mediafax/article/178606

  12. Ciprian Alexandru says

    Dar sa nu cumva să te întrebi generație unde este FSB în scenariul de mai sus. Din păcate dl. SOV nu ne poate spune. Prietenii știu de ce.

    • d says

      “Prietenii știu de ce”.
      Nu sunt prietena, dar vreau si eu sa stiu de ce. Faceti sugerari, pe care nu vi le asumati prin argumente.

    • Nicu Cohen says

      Interesanta intrebarea ! Care crezi tu ca ar putea fi nivelul de infiltrare al FSB-ului in Romania ? Si care crezi ca ar putea fi indivizii care ar lucra sau colabora cu FSB-ul ?
      Aia batrini care au colaborat cu KGB sint morti de mult . Astia tinerii au fost indoctrinati si dresati de americani . Un procentaj simnificativ al inteligentei romanesti a inceput sa simpatizeze cu rusii , dar sint total castrati .In afara de miriieli infundate pe internet , nimic .
      In economia romaneasca sint ciyeva firme rusesti dar numarul lor e mic in raport cu corporatile occidentale care au acaparat de finante -BNR – pina la totalul de sclavi -persoane fizice -numerotate cu CNP .
      Rusii au Combinatele Mechel , Campia Turzii, Targoviste, Ductil Steel Otelu Rosu si Laminorul Braila.
      Alro Slatina. Combinatul de aluminiu este detinut in proportie de 80% de compania Vimetco , controlata de omul de afaceri rus Vitaly Mashitskyi..
      .Alor Oradea. Combinatul de alumina a fost cumparat in anul 1998 de oligarhul rus Oleg Deripaska, prin compania Russkii Aluminii…
      Lukoil. In Romania, compania rusa, a doua ca marime in federatie, opereaza rafinaria Petrotel Ploiesti.
      Gazprom. detine concesiuni petroliere in Romania prin subsidiara sa sarba, NIS Petrol.

  13. DREAPTACZC says

    Corect argumentat! Insa nu exista anarhie , avem Rommywood de Dimbovita! Atita vreme cit prostimea consuma ce se propaga in MEDIA si nu se organizeaza – AVEM CEEA CE SUNTEM!
    Sorinel, e si el o victima, care nu a produs nimic viabil pt tara atunci cind a avut puterea sa o faca si acum se vaita ca o zdreantza din beci! Vocalize de moralist. UN MORALIST este un fost IMORAL caruia nu i-a reusit reusit IMORALITATEA si a devenit MORALIST!
    DOCTRINA LEGIONARA este singura care poate salva ROMANIA! Asta in cazul in care nu am avea 85% TRADATORI DE NEAM SI NATIUNE! Deci se poate trai si asa mai departe… bocitoarele de serviciu sa astepte urmatorul pachet cu coliva!

  14. JE says

    – “Deci nu discutăm de două căruțe care aleargă în paralel, ci de una singură care are pe capră un vizitiu pus de americani, nu de români, GLOABA CARE O TRAGE EȘTI TU GENERAȚIE, iar biciul folosit este Justiția. Dacă nici acum n-ai înțeles, înseamnă că ești proastă!”

    – “Tu nu ai cum să acționezi împotriva lor dar măcar să fii informat, în eventualitatea în care te vei trezi vreodată într-o situație tâmpită și nu știi de unde ți se trage, sau pentru cazul în care ai nevoie de o alternativă în interpretarea unei situații.”

    _
    Prietene, eu nu stiu pe ce lume traiesti tu, dar in lumea in care traiesc eu, oamenii inteligenti REFUZA SA FIE GLOABE si POT SA ACTIONEZE foarte bine si foarte usor impotriva “lor”!

    Daca ai sa te uiti cu mai mare atentie in groapa aia de gunoi bolsevica numita Romania, ai sa constati ca DIN DATELE OFICIALE ale institutiilor statului roman, in frunte cu Biroul National De Statistica, in jur de 7 MILIOANE de romani AU DOMICILIUL STABIL (LEGAL) IN STRAINATATE. Sa nu mai vorbim despre cei care stau acolo si lucreaza fara forme legale. Cam 4.5 milioane sunt in tarile din UE in frunte cu Spania, Italia, UK, iar restul sunt raspanditi pe tot globul in frunte cu SUA, Canada si Australia. Deci oamenii au ce sa faca SI (RE)ACTIONEAZA! Este o prostie sa incerci sa te ei la tranta cu aia care detin monopol total pe tot sistemul inclusiv pe violenta. In schimb ii poti baga foarte usor in p***a ma-sii.

    Sa-ti mai spun inca cateva lucruri pe scurt:
    1. cei care au plecat, cu exceptia curvelor de pe centura, a hotilor, a cersetorilor, a “capsunarilor” si a tuturor hei-rup-istilor care muncesc la negru sau slugaresc in munci “de jos” pe bani putini, nimeni ne vrea sa se mai intoarca.

    2. exodul nu s-a terminat, continua. ba chiar in ultimii ani s-a intetit si nu se va opri foarte curand.

    3. cine are o bruma de inteligenta si de minte in cap, gandeste in perspectiva pe termen lung, pentru 10-20-30-… de ani si intelege foarte bine ca in Romania, atat ei cat si copiii lor NU VOR AVEA NICI UN VIITOR!

    4. cine are o bruma de inteligenta si de minte in cap, da fuga la niste cursuri de (re)calificare sau incepe sa invete O MESERIE “PORTABILA” pe care o poate practica foarte usor in afara Romaniei.
    Ce se cauta, ce se merita si cu cat se plateste, aflati de aici:
    – Best paid UK jobs 2014: Compare your pay to the national average in the league table of salaries across 350 professions
    http://www.thisismoney.co.uk/money/news/article-2868911/Best-paid-UK-jobs-2014-Compare-pay-national-average.html

    – Best paid jobs 2015: Compare your salary to the national average in this league table of 350 professions – and see the year’s winners and losers
    http://www.thisismoney.co.uk/money/news/article-3334946/Best-paid-jobs-2015-Compare-pay-UK-average-350-professions.html

    – Best paid jobs and biggest pay rises 2016: How does your salary compare to the UK average for your profession?
    http://www.thisismoney.co.uk/money/news/article-4059594/Best-paid-jobs-2016-job-compares-UK-s-high-earners.html

    5. cine are o bruma de inteligenta si de minte in cap, intelege ca Romania ESTE DEJA PLINA DE BANDE DE CRIMA ORGANIZATA cu legitimatii de stat, iar in viitor va fi mai rau. oamenii cu adevarat inteligenti pleaca sa traiasca alaturi de oameni normali la cap, acolo unde au sansa ca ei si copii lor sa se realizeze si sa aiba o viata cel putin decenta. In cativa ani, Romania, va fi “Noul Vest Salbatic”. Mai rau decat Rusia din anii ’90 pe vremea betivului oligofren Eltan (alta sluga a americanilor), perioada in care bandele de mafioti cu legitimatii de stat se impuscau in plina strada.

    _
    Faceti-va timp si vedeti:
    1. Documentar realizat in urma cu un an de zile, despre… de ce pleaca oamenii din tara si ce patesti daca te mananca in c*r sa te intorci in Romania sa-ti investesti banii munciti din greu in strainatate. (cititi si comentariile)
    – Pierduți de România
    https://www.youtube.com/watch?v=vEBOoTUC-e4

    2. Documentar realizat in urma cu jumatate de an, cu romanii din UK despre Brexit. Cine sunt cei ce vor ramane in UK si cine va pleca pleaca.
    – Îndrumaţi Spre Exit
    http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/indrumati-spre-exit-388.html

    3. Documentar realizat in ultimile saptamani cu romanii din Catalonia. Vezi ce spun despre intoarcerea acasa (in partea de sfarsit).
    – Diaspora Pe Muchie De Topor
    http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/diaspora-pe-muchie-de-topor-420.html

  15. Simonetta says

    Dl. Sorin Ardeleanu, or mai fi spus-o si altii inainte, noutatea insa consta in faptul ca omul asta o scrie din inchisoare.
    De asemenea, scrie cu alte cuvinte. Puteti considera ca-i un fel de aceeasi Marie dar cu alta palarie.
    Ca omul asta vede unele lucruri mai bine ca altii si mai are si curajul sa scrie de acolo de unde scrie ( nu ca anonim si nici inconjurat de confortul din care scriu unii ), ca omul are un handicap, ca are si alte boli, ca nu i-a luat-o inca mintea pe miriste si ca mai scrie si pe burta goala uneori ( a nu se intelege ca-si mazgaleste burta cu pixul☺), asta nu puteti contesta, cred eu….
    In plus, mai constat ca si publica mesajele critice la adresa lui.
    Constat, de asemenea, placerea unora de a-l jigni in diferite feluri. L-a batut soarta destul !
    Dati mai cu mila si mai ales, sa arunce prima piatra ala care n-a gresit !

  16. Titulescu says

    Maestro comandant sau de fapt “condamnato”, uitai sa mentionezi ideea jidoveasca din cartea Inteleptii Sionului.
    Nu este nevoie decit sa subjugi pe conducatorul ales de popor. Daca ar fi alegeri si ai cistiga alegerile oare ce te va face supus pe tine ?
    Nu are cine sa se ridice din “bai, generatie” pentru ca toata generatia nu are nici un habar si nici nu intereseaza de faptul ca altcineva din afara conduce aceasta tara. Sintemun popor de retardati cultural si sentimentul national este inecat in sex, droguri si scandaluri cu asa-zise dive, la tv, de fapt curve cu eticheta.
    La nivel de guvern caca la gramada.La Cotroceni produs moale din caca. Politia e din caca in fata oricui iar armata cica e tare ! mai ales cind americanii caca s-au antrenat cu ai nostri….da ce ai crezut ca americanii aia au trimis in Romania pe aia mai tari si mai buni ? Te-nseli monsieur.
    Anarhia dirijata are un scop : nimeni nu trebuie sa se trezeasca din acest vis frumos….

  17. esenta says

    cred ca D-SOV, cu nume predestinat de “vant” ,incearca o ultima sansa de a ramane in posteritate scriind aceasta carte ajunsa la cap.58, sigur dupa ce I va
    aduce corectiile asa cum fac cei de la putere:arunca bomba si, in functie de
    reactii ,se reorienteaza, eventual cu ceva manuale pentru initiati. energiile trebuie captate si folosite

  18. Tiamarchos says

    Da, foarte, foarte bun articolul! Nota 10.
    Asa ceva asteptam de mult!

    De aia o sa vedeti ca Dragnea si Tariceanu cheama intariri si anume au dat telefoane la Kneset si la Kremlin.

    Sa traiti!

  19. says

    Asta trebuia să fie o dezvăluire ? L-am auzit şi pe Voiculescu când a spus : Să privim spre abuzurile care vin dinspre orizont. Cred că am râs vreo jumătate de oră, că eu mă uit spre orizont şi învăţ ce să aplic la noi. Asta cu abuzurile… dacă s-a uita unul ca Voiculescu în oglindă, ar tăcea ca un filozof.

  20. Florin Ardeleanu says

    Nu găsesc nici o noutate în acest text! Au mai spus-o și alții, cu alte cuvinte!

  21. Coman says

    Dragă Domnule SOV, sunteți un adevărat “lup de mare”, pentru unii, chiar “lupul moralist”, așa să fie !?
    Dar cu toate acestea scrierile dvs. trebuiesc nu numai citite, ele pot fi adnotate, comentate și puse-n “bibliotecă” pentru mai târziu, cand parte din ele vor fi deja confirmate.
    Spun asta privind în trecut (istorie), cand unuL deștept, a spus că: “orice adevar are timpul său”!

  22. Ciresel says

    Obiceiurile vechi nu se uita…. prea multă dramă cu stil de telenovelă. Este foarte important să formezi minti, cel puțin pentru tine. Dar si opozitia face la fel si cum bine știm istoria este scrisă de câștigător. Cu alte cuvinte, opinia matale nu face decât să alimenteze haosul care deja exista si nu cred ca e o coincidență. Se pare ca toți care sunt implicați sau au fost implicați în viața politică au mereu cate ceva de spus , culmea e ca niciunul nu încearcă să facă ceva pentru pulime. Doar interese si noi știm că si tu ai interese . Asa ca imaginea asta la care lucrezi cu patimă evident este doar o fatada pentru că…… Nu contează care este adevarul atata timp cat repeți de 2000 de ori același lucru ….. lumea o sa puna botul. Poate noi ăștia…. generația noua….. Nu mai halim toate cacaturile pe care le scoateți pe gura. Hai sictir. Cu stimă….. unu care o sa va dea la toți peste mana.

  23. says

    dezvaluiri subtile si cu stil,din pacate generatia noua de politicieni nu au onoarea celor ca domnia voastra si lasa in urma numai cadavre si la propriu si la figurat caci sunt lipsiti de scrupule

  24. Nicolae Luca says

    Buna ziua,
    Totul are o logica si este rational explicat . O varianta ! Bun, dar am o singura intrebare ; de ce ne luminezi , ca de obicei nu faci nimic fara …..profit ?

  25. Bogdan says

    In tarile in care americanii au baze militare, controleaza tot de la justitie pana la media. Cei care tipa acum din gura de sarpe sunt tocmai cei care au pierdut puterea de altfel nelegitim detinuta atata timp. Lumea s-a schimbat, comunismul a murit, capitalismul a murit si el lasand cale libera noului corporatism mondial, bine organizat eficient si meticulos planificat. S-a terminat cu statele nationale, pietele de desfacere sunt noile granite ale noilor imperii nevazute, slujite de serviciile de informatii bine platite si recompensate. Bun venit in noua era a corporatismului

  26. Theodorus says

    Acum mai bine de 6 ani i am spus unui prieten care inca mai visa la afaceri cu statul pe filiera pesedista:

    1. Americanii au integrat Armata Romana in NATO si au fidelizat/instruit ofiterii superiori in academiile lor militare si in razboaiele in care am luptat in comun. Asa cum Iliescu a crescut la Moscova, noile generatii au crescut la Washington.
    Nimic special, asa face SUA cu toti aliatii. Asa au facut toate imperiile.
    Iar pentru Ro eu sunt convins ca e un lucru pozitiv. Avem soldati si ofiteri incercati in lupta cot la cot cu cea mai tare armata din lume. Plus camaraderiile care probabil s-au legat intre ei.

    2. In faza a doua (sau probabil in paralel) au reformat Serviciile de Informatii. Au fost eliminati vechii securisti si crescute noile generatii. Educati in Vest, au legat camaraderii si/sau relatii de subordonare cu CIA (cum bine ziceti). Nimic special si aici.
    Suntem vasali sau aliati?
    Germania are 36 de baze militare americane pe teritoriul ei si un total de 34399 militari americani stationati iar Japonia are 39623 militari americani pe teritoriul ei (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_military_deployments)
    Sunt Germania si Japonia state vasale sau aliate? Oricum ar fi, nu o duc prea rau si au fost transformati prin razboi, daca a fost nevoie.

    Revenind, ii spuneam prietenului acum 6 ani ca va urma faza 3: Reformarea sistemului politic. Ceea ce descrieti dvs acum. Dar fara privirea de ansamblu a fazelor 1 si 2, “bai generatie” nu si poate da seama ca politicienii romani – in general prosti, lacomi si slab pregatiti – nu au nici o sansa sa supravietuiasca (nici cu ajutorul Rusiei).

    Iar faza 4 este cea economica. Investitii americane si transfer de tehnologie cand elita politica si economica e fidelizata. Modelul pe care il vad eu – Coreea de Sud si Israel. N-as zice ca o duc rau fiind aliatii americanilor. Dimpotriva.

    Deci Dle Vantu, va admir fiindca sunteti un om evident inteligent. Dar nu toti suntem papagali incat sa punem botul la teoria cu “vasalitatea”. Ca sa nu fii vasal trebuie sa poti sa nu fii vasal.

    Americanii au companii private care lanseaza rachete in spatiu (de unde vor putea ataca orice punct de pe glob asa cum acum domina oceanele cu portavioanele nucleare) .. si dvs vorbiti de o independenta iluzorie? cu cine? cu cei 50% dintre noi care avem WC in fundul curtii? :)

    Dar macar intelepciunea populara are o vorba pentru asta: “Prostul dacă nu-i fudul,
    parcă nici nu-i prost destul”

  27. ALEXANDRU GIDALI says

    Un punct de vedere pertinent și bine documentat.Din această luptă a orbilor CARE PE CARE sau CINE CU CINE vor rezulta învingători și învinși vremelnici dar precis rezultă Victime colaterale.HALOIMĂS.

  28. Ashura says

    Puterea unei organizații mafiote sta in frica pe care o insufla,noi nu ne temem si nu ne vom teme

  29. Ashura says

    Daca ei se vor unii,sau s-au unit deja in bande de crimă organizata nu-i nimic la fel vom face si noi,cei ce vrem sa fim oameni de afaceri avocați executori politisti, notari etc,toti cei ce isi iubesc tara si vor sa o apare si sa-i redea demnitatea,ne vom coordona si sprijinii reciproc,vom invata sa gândim ca ei sa le intelegem mișcările si sa ne ferim si eventual sa-i contracaram,cel mai probabil nu vom reusii dar nici sa stam ca mieii la tăiere nu vom sta,daca ei sunt cruzi la fel vom fi si noi daca ei încearcă sa intimideze noi vom sta drepti daca vor sa santajeze le vom rade in nas.pot fi ei puternici dar noi suntem mai intelgenti si mai ambițioși,ma curajoși si mai demni,ei au servicii de informatii nu-i nimic noi vom merge acolo unde lor le este scârba sa meargă,in strada in cartiere printre oameni pe care ii vom cunoate si Ma vom castiga respectul si sprijinul,urechile si ochii nostrii vor fi oamenii,din toate mediile,toti cei nedreptățiți umiliți,sau calomniati toti cei au suferit.
    Daca vor bande o sa le arătăm bande