Capitolul 5 – Maior, americanii și statul mafiot

1366112607_1031051467_1361795630

Motto:
„Cine n-aude, nu vede și tace
O mie de ani trăiește în pace.”

Lermontov s-a sinucis. În timp ce-și ducea pistolul la tâmplă, a început să strige: „Nu trageți, fraților!” Cam așa sună demisia lui Maior. Dincolo de versiunea oficială, acesta a fost dat afară pentru că apare cu nume și prenume în dosarul EADS.

Obediența totală în fața americanilor se pare că nu i-a fost de prea mare folos. Singurul lucru bun pe care l-a făcut a fost recunoașterea ofițerilor acoperiți din presă. În rest, și-a încheiat mandatul în aceeași manieră în care a funcționat pe tot parcursul lui – slugarnic, redus și beat mangă.

Așa cum se vede, au început să iasă la suprafață, din declarațiile lui Gabriel Sandu și Niro, toată grozăvia din spatele oamenilor politici, toată putreziciunea clasei politice. Ceea ce v-am descris în postările anterioare este dovedit punct cu punct de declarațiile celor evocați de mine mai sus. Sub presiunea acestor destăinuiri, politicienii au început, în sfârșit, să admită faptul că trebuie să-și schimbe năravurile și să umble la sursa tuturor relelor din politica românească – legea finanțării partidelor.

Iată că un prim obiectiv din ceea ce ne-am propus împreună a fost atins. Atenție, însă, finanțarea partidelor de la bugetul de stat este o altă escrocherie marca actualei clase politice. Aceasta încercând să disimuleze susținerea la negru, care va continua.

Statul nu-și va permite să finanțeze sumele exorbitante la care ajunge o campanie electorală. Ascunși în spatele acestui subterfugiu, politicienii își vor continua practicile.

Foarte important este și cine va controla sumele cheltuite în campanii. Cred că B.E.C.-ul poate fi însărcinat cu acest lucru.

Ani de zile am fost demonizat de Băsescu și slugile lui – Maior, Udrea, ofițerii acoperiți din presă sau din justiție. Azi cred că ați înțeles de ce. Comparați-mă cu ăștia și trageți singuri concluziile! În timp ce Băsescu și ai lui furau miliarde, ofițerii lui Maior din presă și justiție mă diabolizau copios pentru a abate atenția de la jaful de proporții ai căror făptuitori erau. Protecția totală oferită de „binefăcătorii” noștri americani lui Băsescu a făcut toate astea cu putință.

Reforma S.R.I-ului nu a însemnat altceva decât înlocuirea infiltrațiilor din Rusia cu cei din America.

Am acceptat abuzurile statului pentru ceea ce am făcut în anii 1990-1991. Așa cum am spus, pentru operațiunile comerciale ilegale de atunci, meritam să fac ani buni de închisoare.

Cred că a venit momentul să vă spun ce am făcut cu adevărat.

Până în 1989, am făcut contrabandă cu argint industrial. După 1989 și până în 1991, folosindu-mi vechile contacte, am fost unul dintre cei mai importanți contrabandiști ai părții acesteia din Europa. Cu banii obținuți, am deschis un șir de câteva sute de magazine și baruri în toată zona Moldovei. Introducerea T.V.A. m-a făcut să lichidez toate afacerile comerciale și să creez o piață vag reglementată – piața certificatelor de proprietate. În acest timp, am ajuns proprietarul de facto a circa 6% din economia românească. Împreună cu alți doi amici, am fost printre primii din grupul membrilor fondatori ai Bursei de Valori București.

În scurt timp, firma pe care o înființasem a ajuns un colos pe piața financiar-bancară, cu peste 700 de filiale, două bănci, două companii de asigurări, o firmă de leasing, o firmă de consultanță financiară și peste 8000 de angajați.

La începutul anilor 2000, dețineam încă alte câteva sute de firme în alte zone de activitate decât cea financiar-bancară, cu alți 2000 de salariați.

În anul 1996, am contribuit major la apariția unei noi meserii în România. Prin eforturi proprii, am școlarizat peste 3000 de brokeri în programe de pregătire de câte 3 luni.

În anul 1997, prin „Premiul de excelență în cultură – Eugenia Vîntu”, timp de 3 ani consecutiv, readuc în atenția societății cultura română, omagiind pe unii dintre cei mai mari oameni de știință și artă contemporani. Tot în aceeași perioadă, trimit lunar tuturor școlilor din mediul rural (peste 5000) toată literatura națională și revistele cele mai importante.

În anul 2000, sentimentele mele anti-americane duc la prăbușirea acestui imperiu, prin asocierea mea la cel mai mare scandal financiar al acelui moment – căderea F.N.I. Faptul că vândusem fondul cu 3 ani înainte de a se prăbuși nu a mai contat – coloana a V-a americană din presa română a făcut un asemenea tărăboi încât mi-a fost imposibil să contracarez.

Începând cu 2004, am construit cel mai important grup de presă din România. Grație trustului „Realitatea-Cațavencu”, presa din România s-a modernizat. Pentru prima dată, un trust media a enunțat un set de valori moderne, folosindu-i pe cei mai valoroși jurnaliști ai momentului, peste 3000. Toate televiziunile de știri care au apărut după aceea nu au fost altceva decât niște copii amărâte și vulgare ale Realității TV.

În anul 2009, îi retrag sprijinul lui Băsescu și decid să-l sprijin pe Geoană. A fost momentul în care Băsescu și mai vechii mei „prieteni” americani decid să confiște „Realitatea”. După ce ajunge din nou președinte, Băsescu îl pune pe Maior să se ocupe de realizarea acestui proiect. Prin intermediul lui Ghiță, ei reușesc să fure cu acte false sediul și echipamentele acestei televiziuni. În ciuda reclamațiilor făcute și probelor depuse, parchetul general nu intreprinde nimic. Mai mult chiar, în urma unei operațiuni S.R.I., sunt arestat.

Disprețul și neîncrederea mea pentru Maior, Coldea, procurorii și judecătorii care au participat la această ticăloșie au fost făcute publice la acea dată.

Urmare a acelui fapt, au început să curgă dosarele la parchet și condamnările în instanțe. Odată cu trecerea timpului, acest dispreț s-a accentuat. Lipsa oricărui control și a oricăror urmări a generat în această zonă niște monstruozități care distrug destine și care calcă în picioare ambele forme de logică. Magistrații onești au ajuns niște ciudățenii printre colegii lor de breaslă.

Acum veti ști și motivele care mă determină să realizez acest ultim proiect. După proiectul Gelsor, după proiectul Realitatea-Cațavencu, cele două proiecte (economic și politic) vor constitui preocuparea mea constantă de acum până la realizarea lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments

    VEZI 22 COMENTARII
  1. ipsum says

    cent’anni: 100. pornind de la un motto 10% adevarat, astept cu interes si celelalte noua zecimi de adevar sau ceea ce stiti din ele.

  2. Sergiu Abrudan says

    Domnule SOV,
    Aveti un spirit romantic, dar ce inseamna pentru Dvs. “am platit” este ridicol. Sunt regratabile, dar perfect de inteles, tupeul si impertinenta cu care incercati sa va traduceti in fata publicului si chiar fata de Dvs. Sunteti un bisnitar amator, un pungas..nicidecum un Robin Hood modern. Sunteti un personaj trist, cu un simt al “dreptatii” pe masura faptelor. Vorbele nu schimba omul, sunt doar un praf in ochii prostilor!
    Lasa-ti literele, nu va prind. Faceti ceea ce v-a consacrat, va veti simti mai implinit!
    Mult curaj!

  3. ciorgan says

    Ar fi bine ca la acest proiect să-i înregimentati si pe ceilalti care astăzi stau după gratii. Sansa lor e o opozitie reală împotriva Portii de la Washington. Altfel acolo le putrezeste oasele. Bătălia trebuie dată cu cei din cap, iar capul e astăzi american. Tudor a făcut o revoltă populară asemănătoare, la scara lumii de atunci, si a rămas în istorie. Cel putin fanariotii au plecat.

  4. Iulian Matei says

    Bun gasit Sorin.

    Tin sa-ti spun ca te apelez in prima persoana doar pentru ca mi se pare mai natural.

    Citind ceea ce publici in ultimul timp, am devenit foarte interesat de acestea. Recunosc ca la inceput am fost surprins si sceptic. M-am intrebat ironic daca nu cumva esti baut!? Si asta pentru ca tu esti categoric unul din cei ce au fost adanc in sistemul romanesc si automat te expui tu si apropiati tai dementei unora din acest sistem… Tu stii mai bine.

    Personal nu te privesc cu dispret ca nu cred in facaturile presei… Te privesc cu neutralitate, ba chiar cu admiratie.

    Din ceea ce am citit mai sus inteleg ca ai avut tendinta sa creezi ceva bun in Romania ci nu doar sa faci bani cu… camionul.

    Realitatea TV si Catavencu, doua creatii foarte bune. Dar as avea o curiozitate. Care era scopul Realitatii TV? In sensul ca este evident ca nu poti sa fii cu adevarat independent si liber sa arati realitatea asa cum este. Te ucid instantaneu cei de la nivelele superioare din piramida puterii!? Si nu ma refer la piramida puterii din Romania ci la cea care dicteaza de la nivel NATO. Nu as putea sa cred ca tu erai atat de naiv sa crezi ca poti face o televiziune unde sa expui realitatea! Deci era un scop anume…

    Oricum, ma opresc aici si raman deschis pentru ceea ce vei face in continuare la nivel public, din nefericire doar ca si spectator ci nu ca si activist cum mi-ar placea…

  5. Ioan Petrescu says

    Desi nu va aprob, intotdeauna am admirat oamenii inteligenti cum se pare ca santeti!Sant absolut de acord cu ceea ce spuneti!Este jalnica imaginea pe care o oferim lumii prin comportamentul nostru slugarnic fara pic de demnitate,iar despre conducatori amavut conducatorul pe care il meritam! Numai bine va doresc!

  6. sorin daniel says

    “vantule”…sunt convins ca esti un bun analist….in toata gloata de aici si cei care te condamna vorbesc cu domnul vantu.e apelativul pe care il meriti.partea proasta ca ptr aplelativul asta platesti prea mult.mi am dorit atunci cand imbatranesc sa ma strige lumea “domnul”….de pe la 30 si ceva o cam face.acum stii ce cred…..????striga ma “nea”….e mai ieftin.mai comod.eu am cunoscut cativa “nea”.doxa si fericiti.ii invidiez putin,la modul frumos.

  7. sorin daniel says

    las de o parte respectul,si de varsta si de tot….offfff vantule….morile de vant…nu in tara asta.trebuie sa moara toate generatiile de santajabili ca sa speri…nu apuci nici tu,nici eu.e de remarcat dorinta ta de a”da din casa” tot ce stii,ce ai invatat,dobandit,ajuti prostimea sa evolueze,poate cu un procent ajuta.majoritatea sunt prea preocupati de ale lor.s au nascut victime.isi cunosc statul si le place sa si l cante.statutul de victima se mosteneste in tara asta.pot sa vorbesc in argou???? rhetoric.raspund eu.natie de piz…e.vrei exemplu??? pot exemplifica,dar nu merita efortul

  8. Daniel B says

    Am 44 de ani o sotie si un copil.Nu am avut niciodata un apartament proprietate din varii motive desi muncesc de cand ma stiu .Sunt si voi fi un chirias pe viata..dar nu la stat…la particular si asta este foarte greu..oricand se razgandeste particularul si trebuie sa te muti…desi mi-am dorit tare mult.un apartament…chiar daca nu voi avea, sper sa se realizeze ce spuneti dumneavostra cel putin pentru copilul meu…Va citesc tot mereu toate aparitiile pe blog…….Cu stima!

  9. simonetta says

    Va doresc ,in primul rand,sanatate. Sper sa gasiti un leac maladiei de care suferiti.In rest,nu vreau sa comentez….ce ati facut,ce n-ati facut. Din ce vedem la tv.,sunt atatia hoti care v-au acuzat ca sunteti hot si uite-i pe unde dau cu subsemnatul.
    Imi place sa citesc ce scrieti si scrieti bine.

    • r says

      excelenta proiectia despre dezmembrarea statului de drept! va urmarim cu interes.Penitenciar Braila.

  10. Iulian says

    Simpatizez scriitura dvs libera, fara ascunzisuri, de caracter reformat si o consider ” a breath of fresh air” in smogul societatii civile si/sau corporatiste in care co-existam. Nu va admir dar o sa va citesc randurile si apreciez informatiile scumpe de insider pe care acum ni le prezentati cu titlu gratuit/ pro bono . Ma bucur ca luptati sa va schimbati imaginea demonica care ne-a fost prezentata despre dvs.,sper sa si reusiti.

  11. 1Nimeni says

    Demersul lupului moralist

    Domnule Vantu,

    Chiar si furtul ocazional tot furt inseamna; comandamentul hotiei nu este actul sau circumstanta, ci spiritul ce defineste omul care se exercita.
    Daca ar fi sa dati timpul inapoi, ati repeta aceleasi lucruri? Prin prisma celor de mai sus eu cred ca da. De altfel aceasta este problema intregii societati (si nu numai romanesti); unii dintre noi sunt mai bine inzestrati pentru a isi pune supravietuirea si conditiile deasupra celorlalti (cu tupeul/explicatiile/scuzele – constiente sau nu – de rigoare).

    Respect pentru rindurile sincere!

  12. says

    Vreau sa ma inscriu in oastea ta !!! Sunt inginer constructor, am 64 de ani. Proiectele de executie pentru 85% dintre blocurile de locuinte din Braila de dinainte de 1989 au si semnatura mea.
    In plus, pe site-ul meu gasesti cateva ,,leacuri” care te vor scapa de cancer, in 4-6 luni (SIGUR !). Dar pot aduce inca 2-3 leacuri care sunt si mai bune !.
    In rest, numai bine iti doresc.

  13. Haisictirmaivolodea says

    Postacii de serviciu nu au aparut inca…hmmm, mi se pare mie sau au ramas masca din cauza proiectului economic…au citit si au inghitit si cred ca se bucura daca este un proiect si va ramine un proiect doar.
    alde nastase trebuie sa promoveze proiectul asta in loc sa scrie carti pentru filosofii cel pupincuresc ca o mare somitate ce nu e.
    Cred ca vine timpul cind Syriza de Romania trebuie infiintat…

  14. Petru says

    Cat din tot ce ati facut iar acum patimiti se datoreaza “vechilor contacte ” si se cauzeaza “noilor contacte”

  15. Petru Ivascu says

    Sunt convins ca spune-ți adevarul. Dar cred ca e cam prea puțin ceea ce ne spuneti. Așteptam mai mult, mai clar, cu mai multe date. Nu ca pe o informare dintr-un dosar, dar mai multe persoane mai multe date.

    Si Basescu … când va da si el cu subsemnatul???