Capitolul 34 bis – Mao, Tao și Dambla – partea a II-a

beijing3

După câteva săptămâni mă sună Ziscovici și-mi spune că totul este aranjat așa că, închiriez un avion în care-mi încarc bodyguarzii, pe Sorin Enache – directorul general al trustului “Realitatea – Cațavencu” de la acea vreme, un fost prieten al cărui nume nu-l citez, urmare a dezamăgirii crunte pe care mi-a produs-o ani mai târziu, pe fiică-mea împreună cu un prieten de-al ei în calitate de turiști și pe Dambla, o corcitură de bișon maltez care ocupa la acea vreme funcția de general manager al haitei de maidanezi oploșită la locuința mea de la Otopeni.

Ajungem după mai bine de nouă ore deasupra Beijingului, o chestie uriașă care, după spusele oficialităților, avea circa 20 de milioane de locuitori, dar sunt sigur că un număr egal era adăpostit în marea de cutii de carton aflate la periferia orașului, o realitate pe care trebuie să te prefaci că n-ai văzut-o atunci când vorbești cu un oficial chinez.

Nu știu dacă ați remarcat comportamentul oficialilor din marile imperii.
Băiatul din America îți zâmbește călduros și te bate pe spate ca pe un trapaș de rasă pe care a decis să-și parieze toată averea. Condescendența gestului îți arată clar cine-i stăpânul.
Cu băiatul rus este mai simplu să înțelegi care îți este locul în lanțul trofic: îți întinde o mână strânsă căuș, te fixează cu o privire înghețată, tace lăsându-te să pălăvrăgești cât ai chef iar la sfârșit catadicsește să închidă discuția cu una sau două fraze scurte și decisive – “magister dixit”, adică, tradus din limba rusă, șeful a zis.
Băiatul chinez este mult mai sofisticat decât ceilalți doi. Pătruns de măreția “Regatului Celest”, nu simte nevoia să sublinieze nimic, totul este de la sine înțeles iar dacă nu înțelegi atâta lucru, ești prea prost ca să-și mai piardă timpul cu tine. Dincolo de modul în care te tratează, toți trei au o trăsătură comună – disprețul la adresa ta, urmare a faptului că aparții unei specii inferioare, deci cum dracu să-ți permiți să remarci că încă un Beijing locuiește în cutii de carton?

Așadar, aterizăm în zona de propagandă a Beijingului unde, spre stupoarea mea, eram așteptat de un grup de circa 100 de copii îmbrăcați în uniforme de pionieri, fluturând stegulețe și scandând niște chestii, alături de o echipă de la CCTV care mă filma de zor. Cobor stânjenit treptele avionului, ajutat de doi dintre bodyguarzii mei, înjurându-l în gând pe Robert, care se hlizea cu gura până la urechi, mândru nevoie-mare de isprava lui. La scara avionului ne așteptau câteva limuzine de lux, o mașină a poliției și vreo trei indivizi pe care nu-i cunoșteam dar care păreau extrem de bucuroși să mă vadă.

Dau din mână ca prostu’ către grupul de copii și urlu către camera de luat vederi a televiziunii chineze: “Trăiască prietenia între popoare!”. Urc apoi într-una dintre mașini, secondat de Robert și ceilalți trei indivizi. Doi dintre ei erau din partea statului chinez iar al treilea era un evreu ex-Mossad. Iată-mă deci flancat în mașină de trei agenți ai unor servicii de informații și de neobositul Ziscovici, care turuia întruna despre cât de mult a muncit el să pună lucrurile cap la cap. Îl ascultam cu un sfert de ureche, imaginile care mi se ofereau privirii captându-mi aproape întreaga atenție.

Un bulevard imens, flancat de o parte și de alta cu zgârie nori de aceeași înălțime din oțel și sticlă. Uniformi și oribili, se voiau întruchiparea bunăstării occidentale, ascunzând în spatele lor bijuteriile arhitectonice locale, pe care aveam să le văd câteva zile mai târziu. După vreo jumătate de oră ajungem într-un parc imens, plin de vile de protocol, mașinile noastre oprindu-se în fața celei mai mari dintre ele. Era o chestie imensă, cu zeci de camere și coridoare kilometrice care se intersectau, se răsuceau. În dreptul fiecărei intersecții dintre ele era postat un tip sau o tipă, îmbrăcați în uniforme, în poziție de drepți și muți ca peștii. Mergeam sprijinit de unul dintre bodyguarzi, iar drumul de la intrarea în vilă și până la camera mea mi-a creat senzația că a durat la fel de mult ca drumul de la aeroport până aici. Totul era imens și rece. Odată ajuns în cameră, i-am spus lui Robert că nu-mi place și să meargă la un hotel să închirieze niște camere, pentru că vreau să mă mut.
S-a uitat la mine neîncrezător, crezând că glumesc.

Ești nebun? Știi cât m-am chinuit să te cazez aici? Asta e vila în care sunt primiți președinții și te-a și costat o avere.
Robert, te duci și-mi închiriezi camere la hotel. Eu aici nu stau.
Ok, dar ai aici aranjate deja două întâlniri cu oficiali chinezi.
– Când?
Una mâine, la prânz, și cealaltă tot mâine, la cină.
Bine, rămân până mâine după cină, apoi vreau să plecăm la hotel.

Întâlnirile cu cele două delegații de oficiali au fost cumplite. Un întreg ceremonial cu modul de așezare la masă, continuând cu ordinea mâncărurilor și a celor care au dreptul să vorbească, în funcție de importanța lor. Tot instructuajul mi-l făcea cel care se ocupa și de traducere, un domn elegant, vorbitor perfect de limba chineză, cu o figură extrem de agreabilă, lucrător la ambasada noastră din Beijing. Optasem pentru un lucrător de la ambasadă pentru a nu mă trezi cu tot felul de dezinformări prin țară, așa cum mi se întâmplase după vizita de la Moscova, unde munca de translator a făcut-o un prieten de-al meu.
Mi s-au perindat prin fața ochilor câteva zeci de feluri de mâncare, unele mai sofisticate decât altele, așezate în farfurie în tot de felul de forme, în tot felul de construcții arhitecturale, cu tot felul de mirosuri și ornamente florale.

După masa de prânz, care a durat circa trei ore, în care am mâncat doar puțină carne de rață, am expus proiectul în zece minute și m-am uitat la chinezii care au mâncat două ore și jumătate fără întrerupere, eram epuizat din toate punctele de vedere.
L-am rugat pe bucătarul stabilimentului să-i facă ceva de mâncare și lui Dambla.

Domnule, îl abordez, fii amabil, aș dori niște orez fiert și un piept de pui la grătar.
Nu v-a plăcut nimic din ce v-am pregătit la prânz?, mă întreabă nedumerit.
Oooo, ba da, a fost un deliciu de la cap la coadă și chiar voiam să vă felicit pentru măiestrie. Orezul și pieptul de pui sunt pentru cățelușul meu.

Dacă mi-ar fi ieșit de sub cămașă două aripi de înger, bucătarul nostru nu ar fi avut o figură mai siderată. După câteva secunde de tăcere, mina siderată lasă locul unei furii aproape isterice.

Domnule, eu gătesc pentru președinți, nu pentru câini!, îmi gâlgâie, cu o voce înfundată de indignare.

La cină nu m-am atins de niciun fel de mâncare, dintr-o precauție de la sine înțeleasă. Orgoliul profesional strivit de grobianismul meu putea genera niște idei deloc convenabile mie în țeasta celui care gătea pentru președinți.
În aceeași noapte ajung la hotel, unde trebuia să aștept răspunsul de la autorități vizavi de propunerea făcută.

După trei zile sunt anunțat că urmează să mă întâlnesc, în sfârșit, cu un negociator din partea lor. Intră pe ușa apartamentului vreo cinci indivizi spilcuiți și încruntați, începem să ne strângem mâinile și să facem schimb de cărți de vizită. Ne așezăm, sporovăim despre vreme, mâncare și Macao preț de vreun sfert de oră, după care, cel care devenise evident că este șeful echipei de negociatori, mă întreabă care sunt afacerile de care sunt interesat. Mă uit nedumerit la el.

– Cum, nu știți de ce am venit?
M-a rugat ministrul culturii să vin să vorbesc cu dumneavoastră.
– Și nu v-a spus despre ce este vorba?
– Mi-a spus că mă veți pune la curent.

Îl întreb pe individ cum îl cheamă, iau cartea de vizită de pe masă și văd că era CEO la compania cutare. În acel moment îmi dau seama că statul nu era interesat să se implice pe față în proiect și mi-au trimis un Cocoș de-al lor, mai scund, mai slab și la fel de nătâng după cum aveam să-mi dau seama până la sfârșitul întâlnirii. Culmea, individul semăna izbitor și din punct de vedere fizic cu mai împlinitul nostru concetățean. Din acel moment am devenit dezinteresat de discuție. Nu venisem până acolo să fac afaceri cu un combinator local. Am scurtat întâlnirea invocând starea de sănătate, moment în care, netam-nesam, individul mă întreabă câți bani am. Fără a face niciun efort de a-mi masca minciuna, îi trântesc un patru miliarde de dolari și îi întind mâna de despărțire.

În materialul viitor veți afla restul poveștii și lucrul care m-a determinat să scriu acest material – ce se întâmplă cu adevărat în China și consecințele asupra României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comments

    VEZI 26 COMENTARII
  1. Liviu Petre says

    Domnule Vantu, ma infricosati! Deci v-ati dus la Beijing practic la plezneala. Niciun fel de planificare, niciun obiectiv de atins, nicio agenda a discutiilor, pe zile si ore, nicio cercetare prealabila a profilului celor cu care ar fi trebuit sa va intalniti. Totul asa, la pizda ma-sii, in buna traditie romaneasca “lasa, ba, vedem noi, ne descurcam, ce dracu’,.suntem baieti destepti”.
    La banii pe care se spune ca ii aveti, puteati sa apelati la profesionistii care ii planificasera calatoriile lui Ceausescu, fara sa lase nimic la voia intamplarii. “Evreul” Zivcovici si agentul fost Mossad (conform mitologiei unde in fiecare evreu zace un agent Mossad, trecut, prezent si in perspectiva :) ), si cele cinci gorile nu se pot numi staff. Cel mult un circ ambulant.

    • Adrian Kipp says

      Acesta este un mod subtil de-al d-lei. Vintu de a-si face AUTOCRITICA . Astia sunt “capitalistii” post socialism . S-au dus acolo dupa ciordeala…ca la Palatul Victoria …Ce e enervant e ca si acum cand li se arata cat de mizerabili sunt , tot o fac pe patriotii , sfinti lovitii in aripa sau prigonitii. Curios ca Dl Vintu inca mai scrie in libertate.Probabil mai scrie pentru cineva ,ca pe aici scrie cam rar. ;)))

      • Titulescu says

        ti-am zis mah odat kipp-in-taci, doar daca tii gura-nchisa smti mirosu din turu pantalonilor

  2. Silviu Razvan says

    Buna Ziua Domnule Vantu !

    Sunt un tinar de 26 de ani si am 20 000 euro pe care vreau sa ii investesc in Romania sau sa incep o afacere . Care este primul pas, in ce domeniu este cel mai sigur sa investesc , unde as putea incepe si cum ?

    Va multumesc si va admir !

    • Titulescu says

      Apai ba Romi, cind ti-oi pali o idee ai sa zici ca te-o palit Dumnezeu Dragutu…De agricultura auzitu-ai ?? Baga mah banii in pamintu nost’ c-asta-i singuru ce-ti baga-n gura…asa sa spui si copchii tai mah, auzitu-m-ai ?

  3. Dragos Munteanu says

    In acest episod observam ca si SOV poate fi tzepuit! Culmea e ca pare genul care,inconstient isi alege singur tzeapa .
    Poate descoperim in episoadele urmatoare si istorioare cu Morsa Competenta ca pe Ziscovici nu-l cunoaste lumea …

  4. Luca Georgiana says

    Aveti un talent deosebit de-a scrie! Sa continuati, indiferent de ce spun gurile rele!

  5. Irina Franț says

    Pot sa va sugerem un lucru? Daca ati folosi poze din arhiva personala pentru postarile din blog cred ca impactul ar fi mai mare! De exemplu, pentru postarea de fata ar fi fost geniala o poza cu dumneavoastra din China, o poza reprezentativa. Doar zic…

  6. Constantin Deaconu says

    Asteptam sa ne spui in ce stadiu e cartea dumitale. N-ai mai spus nimic despre ea. Toata stima si respectul!

  7. Jean says

    Sa inteleg ca exista intermediari intre Statul Chinez si persoane cu bani?Marele imperiu comunist este “atent” la toate detaliile si nu da cu “piciorul” la nici o oportunitate!

  8. GM says

    Ma scol dimineata , fac ceaiul ,beau ceaiul , astept musafirii .Cineva bate la usa ,cin’ sa fie , cin’ sa fie ? Deschid . Militia ! Ma intreaba : Cu cine tii ? Cu Mao sau cu Tao ? Le zic – Tao … ,,da pantalonii jos !”

    A doua zi – ma scol dimineata ,fac ceaiul , beau ceaiul , astept musafirii . Bate la usa , cin’sa fie , cin’sa fie ? Deschid . Militia ! Ma intreaba : Cu cine tii ? Cu Mao sau cu Tao ? Pai …Ieri le-am zis ca tin cu Tao ,azi le zic ca tin cu Mao ….
    ,,da pantalonii jos !”

    A treia zi – ma scol dimineata , fac ceaiul , beau ceaiul , astept militia . Bate la usa .Imi dau pantalonii jos .Deschid .Au venit musafirii !!!

    Sanatate domnule Vantu !

  9. Adrian Kipp says

    Si cand te gandesti ca in China cei ca dvs sunt impuscati pe stadioane,,, Aia stiau si cat bumbac au chilotii dvs si culoarea si numarul.si cate perechi aveti in sifonier…ce sa mai vb de cati bani puteti investi intr-o afacere. Au fost prea ingaduitori ca v-au bagat in seama,dar ingaduinta se plateste asa ca erati acolo pe post de fraier de belit…
    Curios e ca exista un numitor comun la americani,rusi si chinezi …Mossad ! ;))))
    Incep sa cred ca sunteti fanul lor…;)))

    • Mihai says

      Stai linistit ca n-au avut chinezii alifie la Vantu, cum nici el n-avea patru miliarde! Si in viata e ca in poker;nu e neaparat sa ai doi asi, ci sa dai impresia ca ii ai.
      Daca faci vreo combinatie cu aur,media sau bistari si nu ai un evreu cu tine, risti sa nu faci combinatia deloc. :))))

  10. Radu says

    Am aflat cine-i Dambla. Ati specificat Mao, insa nu m-am prins ce rol are. Sper ca-n articolul urmator sa clarificati cine-i Mao si Tao. Ganduri bune!

  11. Deea says

    Asta-i buna! Nu va credeam asa grijuliu cu cainele dumneavoastra! :))

    Astept cu nerabdare urmatorul articol!