Acum vreo câteva sute de ani, din nu știu ce motive (de fapt știu, dar nu e locul aici s-o fac pe deșteptul) un francez simpatic postula că toți oamenii se nasc egali (te las pe tine, generație, să te informezi asupra personajului).
Cu toate că nu cu aceeași vehemență ca pe vremea comunismului, acest postulat este rostogolit și astăzi, mai ales de către ideologii partidelor socialiste sau populiste, și de o serie de intelectuali aflați într-o goană continuă după acea popularitate aducătoare de profituri materiale.
Realitatea, generație, este diferită. Nu ne naștem egali. Unii se nasc inteligenți, alții mediocri și majoritatea se naște tâmpită din start. Educația primită în familie, în colectivitatea din care faci parte sau în școli, nu face altceva decât să cimenteze aceste inegalități sau să le amplifice. Un prost, oricâte școli ar face, oricare masterate sau doctorate va reuși să obțină, tot prost va rămâne, un mediocru tot mediocru, iar un om inteligent, chiar și fără școală, tot inteligent va rămâne. Este o greșeală să confunzi nivelul de educație cu nivelul de inteligență. Am întâlnit oameni capabili să-mi citeze pagini întregi din marii filozofi ai lumii, dar incapabili să înțeleagă lucruri elementare din realitatea înconjurătoare, precum și oameni cu lecturi făcute din paginile magazin ale ziarelor dar capabili să pătrundă extrem de rapid în esența unor întâmplări sau fenomene de care nu se mai izbiseră vreodată. Categoria cea mai spectaculoasă este cea a oamenilor care se nasc inteligenți și care au șansa de a primi o educație înaltă. Ei sunt visul de aur al oricărui lider cu viziune, pentru că din rândurile lor își poate recruta echipa personală. Un lider autentic se recunoaște imediat după calitatea echipei pe care se sprijină. Un lider a cărui echipă este alcătuită din proști este, la rândul lui, un idiot, și va distruge instituția, firma sau țara pe care o conduce.
Am fost acuzat de-a lungul timpului de faptul că sunt colecționar de oameni, cu alte cuvinte că angajez tot felul de personalități doar pentru a mă lăuda cu ele. În realitate, atunci când demaram vreun proiect, încercam să-i angajez pe cei mai buni din domeniu. Așa se face că, într-o perioadă relativ scurtă de timp, companiile mele obțineau niște performanțe uluitoare, surclasându-și detașat competitorii, singurul meu merit fiind acela de a fi știut să-mi construiesc echipele.
Dacă în domeniul afacerilor echipele sunt atât de importante, imaginează-ți generație cât de importante sunt ele în politică, unde mizele sunt infinit mai mari, pentru că aici discutăm de conducerea unor nații întregi și nu a unor companii, indiferent cât de mari sunt acestea. În România doar trei lideri au înțeles importanța construcției unei echipe: Iliescu, Năstase și Tăriceanu. Restul liderilor politici n-au făcut altceva decât să elimine pe tipii valoroși din partide, percepându-i ca pe o amenințare directă la fotoliul lor. Dacă te uiți astăzi, generație, la principalele partide care domină viața politică, poți lesne observa justețea afirmațiilor pe care le-am făcut. Uită-te la echipa lui Dragnea, alcătuită în cea mai mare parte din nulități absolute, uităt-te la echipa lui Orban și vei găsi aceleași tip de nulități. Pentru ca tabloul să fie și mai sumbru, situația se repetă și în toate filiale locale ale acestor partide.
Dincolo de nivelul intelectual modest al celor doi lideri, o altă explicație a calității extrem de scăzute a echipelor pe care se sprijină este aceea a bazei de selecție. Așa cum v-am mai spus, în medie cam 2% din populația unei țări este pătura activă, cea care modernizează societatea și o duce înainte. La noi, majoritatea celor care fac parte din cei 2% au plecat peste hotare, alegând soluțiile individuale în detrimentul celor colective. Iar cei care au rămas au reușit să-și găsească job-uri bine plătite ori s-au lansat în afaceri proprii. Fiind oricum foarte puțini, nu au masa critică necesară generării unei schimbări. În aceste condiții, partidele își selectează cadrele din restul de 98% a unei populații care și-a pierdut instinctul societar și care a regresat major din punct de vedere intelectual; adică cei care s-au născut proști așa au rămas, iar cei care s-au născut mediocri s-au prostit de-a binelea și, oricât de aiurea vi s-ar părea, funcția mediocrităților într-o țară este esențială pentru menținerea în stare de funcțiune a statului.
Aici, generație, mi-ar plăcea să aflu de ce crezi că am făcut această afirmație, adică cea referitoare la mediocrități.
Când văd o femeie că se apucă de cultură sau politică îmi zic în sine: Iată o altă gospodină deraiată de la cratiță (Friedrich Nietzsche, updatat de domnul Vîntu)
Cred că a venit timpul să punem reflectoarele pe una dintre stupiditățile la modă, și anume promovarea femeii în lumea politică. Indiscutabil, sunt domenii în care femeile sunt mult mai valoroase decât bărbații dar, la fel ca în extrem de multe domenii, femeile n-au ce căuta în politică. Dimensiunea abstractă fiindu-le total inaccesibilă, n-ai să vezi vreo femeie în marea filozofie, în matematicile înalte, în economie, informatică sau în arta la nivel înalt. Dincolo de absența de dimensiuni abstracte, femeile mai au și problema aspectului fizic. Dacă este urâtă, generează un sentiment natural de respingere iar dacă este frumoasă, gândurile te duc către povești de alcov și nu către panseurile divei. Evident că după ce a trecut de vârsta aprecierii para-estetice (Tudor Vianu folosea termenul când se referea, printre altele, și la frumusețea feminină), îți mai apleci urechea și la ceea ce spune.
Dar cui dracu i-ar plăcea să fie condus de o babă care, pe deasupra, știi sigur că n-are capacitatea naturală de a avea vreo viziune socială, economică, sau de oricare alt fel? Margaret Michelle, Angela Merkel ori Theresa May nu au fost și nu sunt altceva decât niște băbuțe puse în vitrină de adevărații conducători ai statelor respective.
“Când văd o femeie apucându-se de cultură îmi zic în sine: Iată o altă gospodină deraiată de la cratiță” Cred că dacă autorul acestei ziceri, Friedrich Nietzsche, ar fi trăit astăzi ar fi adăugat culturii și politica.
Democrații lu’ pește
Cea mai importantă parte a presei care contestă la nivel mondial se află sub influența evreilor. Majoritatea formatorilor de opinie la nivel mondial sunt evrei. Peste 75% din sistemul financiar bancar este controlat de evrei.
Sunt doar trei argumente dintre multe altele pentru care România ar trebui să fie fericită în a avea o relație privilegiată cu Israelul. O eventuală calitate de mediator între lumea arabă și Israel, pe care România chipurile o are, este o glumă. Asta a fost valabil pe timpul când țara noastră avea un șef. Cu toate păcatele lui, Ceaușescu a avut o politică externă excepțională. Astăzi diplomația românească n-are nicio direcție.
“Dați-mi o politică internă bună și vă dau o politică externă pe măsură”. Așa suna, cu aproximație, ceea ce le cerea uriașul diplomat român, Nicolae Titulescu, guvernanților de la București din acea perioadă. Ce-ar putea face astăzi diplomatul român? Pe cine mai reprezintă el? Cine comandă politica externă a României? Care sunt angajamentele pe care un diplomat și le poate lua în fața omologilor lui din străinătate?
Chiar dacă decizia mutării ambasadei române la Ierusalim, luată de Dragnea, mi se pare oportună, modul în care a luat-o, prin eliminarea din circuitul decizional a responsabilului constituțional în materie de politică externă, adică a Președinției României, seamănă a dracului de bine cu o lovitură de stat în derulare sau cu o lovitură de palat finalizată. Ce comunică diplomația română peste hotare?
Nici curve mișto nu mai avem
Pe toate canalele de televiziune minivacanța de 1 mai de pe litoral a fost masiv mediatizată. În rolurile principale au fost: o roabă plină cu șampanie, o duzină de curve cauciucate (nasoale cu spume) o largă paletă de cocalari cu mașini scumpe ciordite de babaci și beți mangă, iar spre a pune capac la toate, nelipsitul babalâc italian care, de câțiva ani, se răscrăcărează ca un damblagiu pe scenă făcând-o pe DJ-ul. Adio vraja mării, adio magia depărtărilor, adio romantism! Se promovează doar neam’prostia sub masca ipocrită a demersului jurnalistic menit să sancționeze derapajele unei părți a noii generații.
IO...gerules says
Ce-mi place generatie aceasta expresie plina de realism pe care SOV o distribue cu ironoe si respect in randurile pedestrimii romanesti,chiar daca aceasta se mai foloseste si de unele creatii ale tehnicii,ale civilizatiei.SOV-ul este atat de original si sclipitor incat”no coment”,cu stima si respect nelimitat.
Xaeus says
Relația României cu Israelul este una de la gură la organul cu ouă.
Egalitatea ar trebui să fie în drepturi…și atît. Pentru că altfel, cine s-a născut cu fonduri infinite de la mami și tati poate să fie și cu IQ-ul unui cîine, că tot îi va fi mai bine decît unuia care este el super-inteligent dar n-are parte cind e mic nici de izmene pe el.
O persoană normală pe cont propriu nu poate concura cu un sistem unde contează doar $-ul.
Singurii care pot trece pragul mai departe sînt cei care s-au vîndut sistemului (exemplu: toți scremuții și scremutele care nu scapă vreun videoclip în care să nu apara simbolistica ocultă).
Paul says
Doamne Iti multumesc c -am apucat ziua în care să cunosc un om care gîndește la fel ca mine!
Eduard M says
Bine punctat!
Alocian says
Oh, un articol fara tema propagandistica si cu o voce a eului liric autentica. Dar sa revenim la subiect dle Vantu, de ce nu ne impartasiti cum se tin sub control oamenii competenti, aparent Orban si Dragnea nu au gasit solutia, deci nu e un lucru trivial.
Cangur says
Dupa ce am citit asa in mare capitolele si putin din cateva idei, nu imi vine sa cred ca o astfel de persoana nu poate sa isi puna amprenta asupra societatii direct de sus, poate ca unii dintre noi nu intelegem complexitatea lumii in care traim ,dar macar sa analizam inainte sa latram :))
Ramane o intrebare, se califica SOV ca Ministrul Economiei?
JE says
Natiunea “Coana Mița Biciclista, Curtezana Bucurestilor” pardon, “Curtezana Europei”.
Vai dar ce “traficate” mai sunt ele! Oare ce or sa faca britanicii cand procentul sare de 70% ca in Olanda sau Germania, sau sare de 80% ca in Italia sau Spania?
– Parlamentarii britanici cer interzicerea prostituției în UK. Peste 40% din prostituate sunt românce
http://ziarulromanesc.net/observator/actualitate/parlamentarii-britanici-cer-interzicerea-prostitutiei-in-uk-peste-40-din-prostituate-sunt-romance/
– Polițiști români, trimiși în Londra pentru a combate prostituția
http://ziarulromanesc.net/observator/actualitate/politisti-romani-trimisi-londra-pentru-combate-prostitutia/
_____
“Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane!”
– Fenomenul ”singuri acasă”: 60% dintre românii care pleacă la muncă în străinătate au copii
http://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/fenomenul-qsinguri-acasq-60-dintre-romanii-care-pleac-la-munc-in-strintate-au-copii/
– România pierde Diaspora, se trimit tot mai puțini bani, mulți au decis să rămână definitiv în statele de destinaţie
http://www.gazetaromaneasca.com/focus/diaspora/romania-pierde-diaspora-trimit-tot-mai-putini-bani-multi-au-decis-sa-ramana-definitiv-statele-de-destinatie/
– Documente secrete confirmă: Migrația destabilizează România
http://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/documente-secrete-confirma-migratia-destabilizeaza-romania/
_____
“Mandrii ca suntem romani”!
– Jignirea poporului român. De ce suntem călcați în picioare? Nu ne-am apărat când a trebuit!
http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/voci-din-comunitate/jignirea-poporului-roman-de-ce-suntem-calcati-picioare-nu-ne-aparat-cand-trebuit/
– «Din cauza conaționalilor slugarnici, dornici să fie sclavi, am fost nevoit să-mi schimb locul de muncă din Germania»
http://ziarulromanesc.de/comunitate/din-cauza-conationalilor-slugarnici-dornici-sa-fie-sclavi-fost-nevoit-sa-mi-schimb-locul-de-munca-din-germania/
De ce? Uite fix de asta:
– România sub invazia mârlăniei. Ediția a II-a revizuită și adăugită
https://www.edituraecou.ro/carti/romania-sub-invazia-marlaniei-editia-a-ii-a-revizuita-si-adaugita-detail
Traiasca morometii proletari care formeaza si conduc Romania din 1946 incoace!
https://www.youtube.com/watch?v=pJW-R_G48Tk
circle says
asta cu femeile nu au ce cauta in anumite domenii e o mare aberatie. pai de unde sa stie sov ce contributii au si au avut femeile in matematica, chimie, etc.? cand el e paralel cu toate acestea! evident ca nu a auzit de o Noether, Mileva Maric, Marie Curie sau altele. asa ca daca el nu a auzit de ele, a tras concluzia tampita ca nici nu exista. daca barbatii nu ar fi fost asa tampiti (si vad ca inca sunt) si ar fi permis femeilor sa se implice mai mult in aceste domenii, omenirea ar fi mult mai avansata acum
Alocian says
Erori statistice, lucrez intr-un domeniu stiintific, la nivel macro nu prea conteaza prezenta lor si nu pt ca nu ar putea reusi intelectual, dar efectiv au alte prioritati in viata. Concluzia ta ca omenirea ar fi progresat mai mult daca femeile s-ar fi implicat e de 2 ori mai tampita.
NicuMihai says
Bai pushcariasule, pe Iliescu , Tariceanu si Nastase ii lauzi tu ca sunt inteligenti? In timpul lor s-a furat 75% din mostenirea lasata de Ceausescu si pe mama Romania au indatorat-o de 10 ori mai mult decat o indatorase Ceausescu. Daca asta admiri tu la oameni, iti meriti soarta sa stai acolo unde esti. Babalaule!
Cocoș says
Ai un Big like Popescule ,
Dar cu simtul civic romanii cum stau ?
popescu says
Je este unul dintre cei f putini romani care stiu despre ce vorbesc! 90% nu stiu pe ce lume sint si nici ce fac. Sansele noastre sa ne salvam, nu mai tin de oameni ci de minuni. Totul este mult prea distrus ca sa mai poti salva ceva, iar in plus nu avem nici oameni, deoarece taranimea a lichidat intreaga inteligenta in anii 50. Din anii 70 se promoveaza numai intre ei, cu consecintele care se vad.
Astia sint romanii noi si asta este educatia lor:
– https://www.youtube.com/watch?v=sdZdLTWsC4E
– România de sânge albastru
https://www.youtube.com/watch?v=SHliAv6WJi4
– Mica Românie mare
https://www.youtube.com/watch?v=CTAxCXlIaLI
– România de departe
https://www.youtube.com/watch?v=zGlbVWiAvr0
Dar de aici:
– Martiri Politiei Române
https://www.youtube.com/watch?v=_oWmscdCjeg
Asta este Romania reala, aia “proletara”:
– Viața ca vacanța
https://www.youtube.com/watch?v=FS-IYNV27uU
– Vacanță pe viață
https://www.youtube.com/watch?v=aKnXMsVHPzU
– Pe viata si pe moarte
https://www.youtube.com/watch?v=4S7Sym12hQI
– România meseriașă
https://www.youtube.com/watch?v=DynaIMNZy3A
http://www.foxnews.com/story/2010/01/23/romania-beats-russia-as-main-exporter-europe-prostitutes.html
On society civilisation and woman
https://www.youtube.com/watch?v=UxpVwBzFAkw
https://www.youtube.com/watch?v=kOMkl3ApTK0
http://www.renegadetribune.com/faux-feminist-gloria-steinem-portrait-cia-controlled-opposition-internationalist-agendas/
https://www.welt.de/politik/ausland/article151331793/Code-291-bringt-Schwedens-Polizei-zum-Schweigen.html
https://dieunbestechlichen.com/2017/10/auslaendische-geheimdienste-der-buergerkrieg-in-europa-wird-kommen-videos/
https://www.welt.de/politik/deutschland/article158020269/Lage-in-Europa-soll-sich-zu-Buergerkrieg-entwickeln.html
http://www.anonymousnews.ru/2017/05/21/cia-chef-michael-hayden-erwartet-buergerkrieg-in-deutschland/
Scott McNealy a spus, prin anii 90 ,ca, principala problema a viitorului va fi «to have lunch or be lunch». Romanii noi s-au hotarit, in mod evident, pt a 2-a varianta!
Caisă says
Vreți o țara frumoasa
Luați exemplul Turciei , ce sa întâmplat acolo a fost spre binele și interesul populației .
Vezi vedea peste ceva ani rezultatele .
Xaeus says
Corect. Cu Turcia e treabă complicată.
Nu mai au mînarii ce să le facă.
Nu le-a mers cu mită (metoda #1). Nu le-a mers cu asasinat și pus păpușar (metoda #2), că l-au salvat chinezii și rușii. Nu au cum să atace Turcia pentru că-i în NATO, adică aliată cu armata controlată direct de opresori (adică aia a SUA).
Deci cu Turcia au dat greș.
Acum mai vor să retragă dreptul de vot in UE pentru Ungaria. Doar că le trebuie unanimitate.
Mon says
Noi in loc sa avansam
Ne întoarcem in timp
Regresăm și oamenilor nu le pasa
Promavom cri.minalii
Mare Rușine
http://m.adevarul.ro/international/europa/juncker-calugar-marxist-1_5af93a81df52022f75f3b821/index.html
Mon says
Romanii noștri sunt așa de îndobitociți încât nu mai fac diferența , se păcălesc singur cu minciuni servite de alții
Am aj sa omagiam cotropitorii 🙈
http://www.cunoastelumea.ro/romania-stupida-si-mentalitatea-de-sluga-si-in-timisoara-a-aparut-o-garda-austriaca-care-da-onorul-publicului-in-onoarea-stapanului-din-trecut-imperiul-habsburgic/
Danez says
Poftiți
Adevărații deștepți ai ro
http://www.cunoastelumea.ro/romania-da-pe-mai-nimic-rezervele-uriase-de-gaz-din-marea-neagra-companiilor-straine-exxon-mobil-lukoil-si-omv-detalii-despre-grozavia-financiara/
Dani bob says
Ca un exemplu
Luați o doza de “ mentalitate românească “
http://www.cunoastelumea.ro/romania-stupida-si-mentalitatea-de-sluga-si-in-timisoara-a-aparut-o-garda-austriaca-care-da-onorul-publicului-in-onoarea-stapanului-din-trecut-imperiul-habsburgic/
Dani bob says
Ro cea Draga și frumoasa , noua , nu va ieși niciodată la liman cu astfel de oameni la conducere , cei buni nu sunt lăsați , sunt alungați de cei cu interese
JE says
“De mai bine de un deceniu, SUA nu și-au revenit din criza generată de căderea Lehman Brothers. Dimpotrivă, criza a ajuns să se dezvolte galopant și, în final, să se cronicizeze dincolo de orice posibilitate de revenire prin măsuri economice sau financiar-monetare.”
NU CRIZA, CI CORUPTIA SI PROSTIA!
CORUPTIA ENDEMICA SI PROSTIA COLOSALA AU CREAT CRIZA!
PANA NU STARPESTI CORUPTIA SI PROSTIA NU TERMINI CU CRIZA!
– And The Fastest Growing Bank Asset in 2017 Was… Subprime
https://www.zerohedge.com/news/2018-04-03/and-fastest-growing-bank-asset-2017-was-subprime
– And… yet another Wells Fargo banking scandal
https://www.zerohedge.com/news/2018-04-27/and-yet-another-wells-fargo-banking-scandal
– How The Poster-Boy For Bad Financial Management Lost Shareholders $35 Billion
https://www.zerohedge.com/news/2018-04-18/how-poster-boy-bad-financial-management-lost-shareholders-35-billion
– “Tesla, Without Any Doubt, Is On The Verge Of Bankruptcy…”
https://www.zerohedge.com/news/2018-03-26/tesla-without-any-doubt-verge-bankruptcy
– More Hilarious Facts About Tesla From A Hedge Fund Shorting The Stock
https://www.zerohedge.com/news/2018-04-19/more-hilarious-facts-about-tesla
– Capitalism has new rules. And they’re seriously messed up.
https://www.zerohedge.com/news/2018-05-04/capitalism-has-new-rules-and-theyre-seriously-messed
– This is one of history’s most accurate indicators of a looming financial crisis
https://www.zerohedge.com/news/2018-03-08/one-historys-most-accurate-indicators-looming-financial-crisis
– Meet America’s Next Pension Casualty
https://www.zerohedge.com/news/2018-05-10/meet-americas-next-pension-casualty
etc. etc. etc.
_____
“Dăncilă mi-a creat impresia unei profesioniste, dotate cu bun simț, instinct și inteligență.”
Awww! Ce-ti mai place sa dai cu bata in balta si sa te discreditezi de unul singur!
Amice… Dancila e ANALFABETA SI RETARDATA nu profesionista si inteligenta!
– DANCILA S-A FACUT DE RAS IN EUROPA: IRAN SI PAKISTAN SUNT TARI MEMBRE UE
https://www.youtube.com/watch?v=9hKJv86dGqs
– Gafele premierului Viorica Dancila
https://www.youtube.com/watch?v=QiWCF1Llegg
– Lupta Vioricăi Dăncilă cu limba română
https://www.youtube.com/watch?v=7yZe9qNAjnw
– Vasilica Viorica Varză de Bruxelles
https://www.youtube.com/watch?v=5mQOsxJbgr4
– Necazul Vioricăi
https://www.youtube.com/watch?v=MgzI6cXaR8o
etc. etc. etc.
In loc de concluzie:
Viorica Dancila = (noua) Tovarasa Academician Doctor Inginer, Savanta de Renume Mondial, Inalta Doamna a Tarii!
_____
“Să se constituie o echipă de lucru alcătuită din domnii Mircea Coșea, Florin Georgescu și Ionuț Mișa. Sunt specialiști care știu să deseneze corect o strategie pentru tipul ăsta de motor.”
Doi socialisti si un comunist. Ghici care este comunistul care a avut ideea “geniala” de a implementa “taxa de solodaritate” si “impozitul pe gospodarie”?
Sa vezi dezastru cand va ajunge comunistul asta imbecil sa decida! Romania = Venezuela. Presupunand ca vor mai exista suficienti idioti prin tara care sa sclavageasca si sa le plateasca biruri astora, sau ca va mai exista tara.
Nici cu ceilalti doi nu mi-e frica. Aceeasi Marie, cu alta palarie!
In cazul in care nu pricepi ce spun… inteligenta academica este una, iar inteligenta pentru viata reala este alta. Trogloditii aia trei, in cel mai fericit caz poseda inteligenta academica a carei utilitate este intre zidurile universitatii/bibliotecii, in viata de zi cu zi este egala cu ZERO!
_____
“Domnului Tăriceanu. Domnule, sunteți unul dintre foarte puținii politicieni pe care îi respect”
De ce il respecti? Pentru ca a bagat tara in colaps impartind pomeni pre-electorale pe motiv ca “economia duduie”, sau pentru ca unul dintre ministrii/subalternii lui a cedat Fundatia Gojdu, sau… Pentru ce mai exact?
______
“ține morțiș să asasineze câteva sute de urși pe motiv de atac cu laba armată asupra oamenilor”
Se pare ca am scapat de redusii aia cu maidanezii si acum vine noul val cu ursii!
Statele civilizate ca de ex Elvetia (si nu numai) sunt un MARE PARC plin cu vaci, oi si capre. Oare de ce? Pentru ca elvetienii cu democratia lor directa si participativa cu tot, au decis ca ei mananca vaci, oi si capre, nu ursi, lupi, rasi si alte jivine. Pe deasupra mai vor si membrii familiei, in special copiii, intregi. Si mai vor sa faca o gramada de bani si din turism.
Nesimtitii astia de elvetieni nu stiu cum sta treaba cu “drepturile” animalelor. Dar asa sunt ei, saraci si prosti, nu vor sa fie bogati si inteligenti ca romanii. Pe deasupra nici nu vor sa-si taie padurile sau sa-si dea muntii cu resurse gratis sau la preturi de nimic. Auzi tupeu la ei! Nesimtitii dracului!
– GRINDELWALD TO FIRST – SWITZERLAND 2016
https://www.youtube.com/watch?v=LdcMbRzw_is
– Switzerland – mountains and cows
https://www.youtube.com/watch?v=tHhjdL–H8g
– Extreme Sheep Herding
https://www.youtube.com/watch?v=WzsC05Sv1F8
– Gimmelwald, Switzerland: Best of the Alps
https://www.youtube.com/watch?v=95ru9JguLrY
Si inca ceva… Oare redusii astia cu drepturile ursilor inca nu au aflat ce se intampna cu sacalii care au invadat Romania? Pai si astia au “drepturi” stmabililor! Pentru ca MERITA, evident!
– CARNAGIU CU SACALI SI LUPI
https://www.youtube.com/watch?v=ya3SCuqH3eU
– invazie de sacali
https://www.youtube.com/watch?v=NPi1P0srhpA
– Știre Etv – Invazie de șacali la graniță
https://www.youtube.com/watch?v=a1tjYGdTA74
– Terorizați de șacali
https://www.youtube.com/watch?v=vbqNJE-2uqs
– BRAILA, SACALII ATACA GOSPODARIILE OAMENILOR
https://www.youtube.com/watch?v=2dXeYH3ZMVI
– ȘACALI ÎN PĂDURILE DIN MARAMUREȘ
https://www.youtube.com/watch?v=fK96-eBrUeI
– SACALII ATACA LA IZVOARE? STIRILE TELE M NEAMT
https://www.youtube.com/watch?v=-_eNJgfLn8s
Din categoria “prost sa fi, noroc ca esti”
– Sacalii migreaza spre Vest
https://www.youtube.com/watch?v=b8ULBeSjF7o
_____
In loc de concluzie:
– Apelul unui român care s-a întors în țară, după 10 ani de Germania: „Români din diaspora, nu vă întoarceți acasă”
http://ziarulromanesc.de/comunitate/apelul-unui-roman-care-s-a-intors-in-tara-dupa-10-ani-de-germania-romani-din-diaspora-nu-va-intoarceti-acasa/
excelent says
Je, imi plac replicile tale. Mi-e lene sa scriu,vreau doar sa punctez ca nu sunt de acord cu afirmatia domnului Vantu ca niste ratati ca Nastase sau Tariceanu care au contribuit la distrugerea Romaniei sunt nu stiu ce genii…este gretzos! Nastase este destept, dar este ratat din punct de vedere uman…deci este nefolositor in a conduce cu succes o tara.
Din pacate nimic nu mai poate salva Romania, ne asteapta soarta Siriei sau Venezuelei. Ce dracului sa ceri de la o tara care in 100 de ani construieste autostrazi cat China intr-un an!!!! Asta ne este nivelul…poate voi reveni cu alt cometariu dar sincer nu vad rostul.
Gigi says
Da matale unde trăiești bree
De ești așa de multumit de viața pe care o trăiești
JE says
Despre edalitarism
Pentru cine nu intelege cum stau lucrurile cu “egalitatea” si cu “dreptatea sociala”…
– The Progressive Income Tax: A Tale of Three Brothers
https://www.youtube.com/watch?v=S6HEH23W_bM
_____
Despre oamenii mediocrii
In orice natiune oamenii mediocrii sunt cei care efectueaza majoritatea muncilor, inclusiv cele “inalt calificate” care in marea majoritate a lor nu necesita inteligenta si sunt repetitive, monotone. Romania are doua mari probleme:
1. oamenii prosti. astia nu produc nimic. in cele mai multe cazuri produc cu costuri mari sau chiar in paguba produse/servicii de proasta calitate. problema cu ei este ca in Romnania SUNT MAJORITARI.
2. comunistii i-au tratat pe oameni ca pe niste sclavi sau ca pe o turma de vite. dupa 1989 “elitele” care au condus Romania au avut ca strategie de tara transformarea intr-o coloie de munca plina cu muncitori ieftini. practic acesti “domni” AU FACUT MUNCA NERENTABILA ceea ce a determinat plecari in masa. in tari socialiste ca UK, un angajat munceste pentru stat din ianuarie pana in mai-iunie nu pana in octombrie+ ca in Romania. daca calculezi in ani, romanul trebuie sa munceasca mai mult de 30 de ani pentru stat si mai putin de 10 pentru el. asta este motivul real al plecarii masive si al saraciei lucii din Romania de astazi si din viitor. ce sens are sa te duci la munca si dupa ce tragi linie la sfarsit de luna sa nu te alegi cu nimic sau sa nu poti sa-ti acoperi nici macar necesitatile de baza? daca tot e sa mori de foame, nu mai bine mori de foame odihnit decat sclavagit de altii? ori stai acasa si nu muncesti ori pleci in strainatate daca vrei sa traiesti decent.
– Why Taxation is Slavery: Words From Frederick Douglass
http://www.thedailybell.com/news-analysis/why-taxation-is-slavery-words-from-frederick-douglass/
– Social Security: America’s Largest Ponzi Scheme
https://blackswaninsights.blogspot.ro/2010/07/welcome-to-largest-ponzi-scheme-in.html
______
Despre conducatorii Romaniei de ieri si de azi
Prostii si mediocrii din Romania sunt convinsi ca analfabetii aia cu patru clase care abia puteau sa vorbeasca sau sa-si citeasca numele din buletin au dezvoltat “economia socialista multilateral dezvoltata”. NIMIC MAI FALS! Totul s-a facut cu ajutorul “dusmanilor imperialisti”, mioriticii au primit planurile in plic, au achitat nota de plata si au pus totul pe butuci. Creierul, strategul care a planificat totul a fost Milton Friedman, iar creditorul a fost FMI.
https://en.wikipedia.org/wiki/Milton_Friedman
Practic vorbind, Friedman a conceput o economie buna, competitiva pentru perioada respectiva, dar nu a stiut ca are de-a face cu niste imbecili sinistri care sa o puna pe butuci in mai putin de 10 ani:
– mioriticii analfabeti au investit ZERO in marketing, branding, relatii publice si in strategie de vanzari si ZERO in dezvoltare tehnologica (vezi cazul Dacia unde in trei decenii s-a trecut de la 1300 cu 4 viteze la 1310 cu 5 viteze)
– mioriticii analfabeti desi construisera dezvoltarea economica pe bani imprumutati, au ajuns sa produca ciurucuri necompetitive si cu costuri mari angajand si cate 10 “oameni ai muncii” in “economia socialista” chiar daca era nevoie doar de unul, (pe langa faptul ca ploua cu gratuitati), neinvestind in dezvoltare si tehnologizare si VANZAND PE DATORIE “popoarelor prietene” din Africa si Orient (bani nerecuperati nici astazi), deci flux de numerar fix din parti
– mioriticii analfabeti si-au bazat economia si “tunat” rafinariile doar pe petrolul din Iran. la inceputul anilor 1970 barilul de petrol costa 3$, in 1972 a inceput embargoul in Orient si in 1975 barilul de petrol a ajuns la 12$, in 1979 incepe Revolutia Iraniana, productia de orice scade si barilul de petrol ajunge la 37$. ghici cind a inceput sa se simta caderea “economiei socialiste multilateral dezvoltate” si cand “epoca de aur” a inceput sa se transforme in “epoca de foamete, intuneric si frig”?
Performanta reala a mioriticilor comunisti a fost direct proportionala cu intelectul lor:
– Munca in epoca de aur
https://www.youtube.com/watch?v=kqbQi_HzyWI
– Comunism pe burta goala
https://www.youtube.com/watch?v=1mtx-dRNGac
Conducatorii post decembristi sunt mai hoti, mai aroganti si mai prosti decat aia comunisti. Pe langa faptul ca nu au nimic in capatanile alea seci nici nu se gandeasc sa plateasca niste specialisti de top cum a fost Friedman ca sa le spuna ce sa faca si sa conceapa ceva. Rezultatele lor sunt fix astea:
– Bulgarul, clăparul și ardelenii
https://www.youtube.com/watch?v=bdiBo9AgXHw
– Glasul hoților de tren
https://www.youtube.com/watch?v=-x4koCo2P2I
_____
Despre educatie si invatamant
Memoria este una, iar inteligenta este alta. Daca esti capabil sa reciti pagini intregi de orice, inseamna ca ai memorie buna, nu ca esti inteligent.
Apropo de realitatea inconjuratoare… Anglo saxonii au o vorba pentru asta, si anume “street smarts”. Este diferita de inteligenta academica.
https://www.urbandictionary.com/define.php?term=street%20smarts
Statele si scoala antreneaza si premiaza memoria, nu inteligenta sau gandirea critica. Oamenii inteligenti capabili sa gandeasca pentru ei si sa inteleaga cu adevarat lumea in care traiesc sunt considerati UN PERICOL pentru stat, cei cu memorie buna sunt promovati pentru simplul motiv ca sunt obedienti si executa orice fara sa puna intrebari.
Despre invatamantul de stat:
– Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu
http://www.contributors.ro/dezbatere/nimeni-nu-s-a-nascut-adult-despre-invatamantul-obligatoriu/
– Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu
http://magazin.anacronic.ro/produs/cum-suntem-imbecilizati-curriculumul-ascuns-al-invatamantului-obligatoriu-precomanda/
Despre inteligenta reala si lumea inconjuratoare:
– Nici o societate nu doreşte ca tu să devii înţelept
https://www.youtube.com/watch?v=rTun_efpUx0
_____
Despre Merkel
Merkel a fost si este o comunista imputita:
– Merkel, the Red footsoldier: German chancellor under fire over Communist links as image of her in uniform is released
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2328536/Angela-Merkel-Communist-links-new-image-uniform-released.html
In imaginea de mai jos, Angela Merkel, Matteo Renzi si Jean-Claude Juncker, aduc ofrande comunistului Altiero Spinelli:
https://bit.ly/2rl8yoZ
https://ro.wikipedia.org/wiki/Altiero_Spinelli
Frau Merkel, alis “Mutti” in “taberele” comuniste:
https://bit.ly/2JP1jx0
https://bit.ly/2FFvcNK
https://bit.ly/2ri51Yz
Pentru cine doreste sa afle ce-i trecea idioatei aleia comuniste prin capatana aia seaca si care este motivul pentru un asemenea comportament:
– Amor liber, comune sexuale și „lgbt”-ism oficial în comunismul sovietic al anilor 1920
http://stiripentruviata.ro/amor-liber-comune-sexuale-lgbt-oficial-in-comunismul-sovietic/
– Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi
http://stiripentruviata.ro/exemplificarea-radacinilor-comuniste-ale-revolutiei-sexuale-neomarxiste-de-azi/
Zilele trecute nemtii au dezvelit o statuie a comunistului Karl Marx. Evident ca de la un asemenea eveniment nu putea lipsi intaiul comunistul betiv al Europei, Junker prietenul Merkeloaicei:
– Germany unveils statue of Karl Marx in his hometown
https://www.youtube.com/watch?v=HGkE11KrXDY
– Protester INTERRUPTS Juncker’s speech as EU chief DEFENDS Marx over legacy of ‘atrocities’
https://www.express.co.uk/news/world/955635/Juncker-speech-EU-chief-Marx-200th-Birthday-Trier
Bune ati venit in EUSSR!
______
Despre femei
femeia moderna = forta de munca ieftina
“Emanciparea femeii” moderne s-a facut in est prin intermediul comunismului iar in vest prin intermediul politicilor socialiste ca: feminism, politica “corecta”, actiuni afirmative, discriminare pozitiva. Metodele sunt putin diferite, dar rezultatele sunt aceleazi.
Comunistii aveau nevoie de sclavi multi care sa-i slugareasca si de aceea au creat “omul nou” incredibil de prost si mai conditionat decat cainii lui Pavlov, din care face parte si “femeia moderna”.
Totul a fost o inginerie sociala ieftina ce se baseaza pe teoriile si strategiile dezvoltate de Edward Bernays ce le-a oferit femeilor “torches of freedom”:
– Secolul EGO-ului (ep.1 si 2)
https://vimeo.com/96056973
– Secolul EGO-ului (ep.3 si 4)
https://vimeo.com/114951861
Sunt cateva chestiuni simple care sunt cunoscute de o gramada de timp si in ultima suta de ani au fost confirmate de o gramada de oameni de stiinta ca antropologi, medici, psihologi, etc dar care au devenit taboo si sunt interzise de a fi discutate. Ba chiar s-a ajuns in situatia in care poti ajunge la inchisoare pentru “discriminare” sau pentru “hate speech”:
1. din punct de vedere fizic, anatomic, creierul femeilor este cu 10% mai mic decat cel al barbatilor
2. din punct de vedere biologic, deszoltarea intelectuala se cam termina la adolescenta atunci cand se atinge caparitatea de reproductie. cata inteligenta iti trebuie sa ramai gravida, sa duci o sarcina pana la capat, sa nasti, sa alaptezi si sa schimbi niste scutece?
Si inca ceva foarte important. Nu uitati ca femeile sunt sustinatorii perfecti si votantii infocati ai socialismului si ai comunismului. Ii voteaza pe aia care le dau mai multe lucruri gratis. Din “spirt matern” evident! Asa ca… socialistii si comunistii le “protejeaza” prin tot felul de legi tampe si “consilii antidiscriminare” si le slugaresc si exploateaza economic la sange. Isi protejeaza investitia.
Civilizatiile sunt construite de barbati si sunt distruse de femei. Razboaiele sunt purtate si castigate de barbati si pierdute de femei.
Nu numai accesul in politica si in functii de conducere al femeilor trebuie restrictionat, ci si dreptul la vot. Idioatele astea nu au pic de logica si de ratiune in ele si nici pic de spirit si simt de conservare si supravietuire:
https://bit.ly/2rtt5aO
https://bit.ly/2HYQkoj
https://bit.ly/2wwLuJR
https://bit.ly/2K2XSmp
Ce se untampla daca lasi femeile de capul lor?
– Swedish women galloping against the patriarchy!
https://www.youtube.com/watch?v=7-8VD4ArJQg
– 40 Images Of The Grand National’S “Ladies Day” That Show How Low Western Women Have Sunk
http://www.returnofkings.com/119175/40-images-of-the-grand-nationals-ladies-day-that-show-how-low-western-women-have-sunk
De romance nu mai are rost sa vorbim. Sunt urmasele Coanei Mița Biciclista Curtezana Bucurestilor. Fac ce stiu ele mai bine sa faca, ce le-a invatat geniala de ma-sa acasa si le gasesti fie in genunchi, fie in patru labe, fie rasturnate ca țestoasa pe toate centurile si prin toate bordelurile Europei.
Era o vreme cand barbatii romani isi alegeau nevestele asa:
https://opencube.ro/wp-content/uploads/2018/01/casatorie.jpg
In ziua de astazi cand “femeile s-au emancipat”… Oferta e din belsug… numai “doamne” din material bun pentru a le face neveste si mamici.
http://anunturi.cugetliber.ro/matrimoniale
https://www.publi24.ro/anunturi/matrimoniale/
http://anunturi.telegrafonline.ro/categorii/12/matrimoniale/
Lucrurile se schimba si viata merge inainte. In 2-3 generatii toate “emancipatele” astea idioate si pline de drepturi o sa manance islam cu steroizi. Pe paine!
– SAUDI ARABIA: PANEL OF SCIENTISTS ADMITS WOMEN ARE MAMMALS, YET ‘NOT HUMAN’
http://worldnewsdailyreport.com/saudi-arabia-panel-of-scientists-admits-women-are-mammals-yet-not-human/
_____
Despre 1 mai
las’ca importam de la aia din vest. Sunt gata “fezandate”. Astea sigur sunt pe placul lui Mutu, mai ales ca taranoiul ala sarac si infatuat nu mai poate intra pe stadion sa prizeze tușa, ca fotbal nu a jucat nici o data. Poate trage si el o liniuta gratis.
– cum să te droghezi în prime time de 1 mai
https://www.facebook.com/razvan.balan/videos/10212332123678383/
______
Despre evrei
Daca tot spuneai ca esti “colectionari” de oameni valorosi, hai sa-ti recomand eu unul: Ion Coja. E legionar, antisemit si nationalist (nu populist). Te mai invata el anumite lucruri, in special ceva istorie reala a romanilor si “beneficiile” pe care le-au adus evreii Romaniei, ca prea dai cu bata in balta.
http://ioncoja.ro/despre/
Apropo… De Max Goldstein ai auzit? Ia spune-mi, ai invatat ceva la scoala la istorie despre el? Oare de ce nu? Hai sa-ti dau un mic indiciu:
https://historia.adhst.ro/img/articles/covers/39187-xl.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a0/Procesul_comunistior_Max_Goldstein_communist_terrorist.JPG
JE says
Ce inseamna o natiune in care prostii sunt majoritari:
– Muncitori filmați în timp ce asfaltau o groapă plină cu apă
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/muncitori-filmati-in-timp-ce-asfaltau-o-groapa-plina-cu-apa-reactia-primarului.html
– Drumurile României, locul 120 din 137. Mai proaste decât în Burundi
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/drumurile-romaniei-locul-120-din-137-mai-proaste-decat-in-burundi-800454
– Produsele şi serviciile în România costă cu 15-20% în plus din cauza drumurilor proaste
http://www.capital.ro/produsele-si-serviciile-in-romania-costa-cu-15-20-in-plus-din-ca.html
– Dertour, unul dintre marii turoperatori germani, scoate România din cataloage, din cauza infrastructurii proaste și a hotelurilor puține și foarte scumpe
https://bit.ly/2EPIIzR
– Risipa de sute de mii de euro! Sate romanesti fara turisti, dar cu centre de informare turistica!
http://www.stirilekanald.ro/risipa-de-sute-de-mii-de-euro-sate-romanesti-fara-turisti-dar-cu-centre-de-informare-turistica-17557681
_____
– „Proștii patriei” sau cum ne-am făcut de râs la Berlin. Din nou
https://republica.ro/zprostii-patriei-sau-cum-ne-am-facut-de-ras-la-berlin-din-nou
– MARAMUREŞENI REVOLTAŢI – România s-a făcut de râs la cel mai mare târg de turism din lume, Berlin 2018
https://www.axanews.ro/mm/maramureseni-revoltati-romania-s-a-facut-de-ras-la-cel-mai-mare-targ-de-turism-din-lume-berlin-2018.html
_____
Da’ ce-ai bah? Ti-e rau?
hahaha!
https://bit.ly/2KRK1kq
– Bem de ne stingem
https://www.youtube.com/watch?v=U_kxVf5VImg
– Nunta ca la romani … la nimeni (2)
https://www.youtube.com/watch?v=LAGKFO0hAl8
– Dorel Loveste din Nou si … Face Ravagii
https://www.youtube.com/watch?v=muVTt3NXWs0
– Bautura, Manele si Babaciuni
https://www.youtube.com/watch?v=5aTJCXptTSo
– Faze Tari cu Ipostaze Penibile sau Comice
https://www.youtube.com/watch?v=uW8dG5eL0hc
Poftiti la neveste de “top”!
100% romance:
– Cele mai fete proaste
https://www.youtube.com/watch?v=KqD7yKaRJzI
_____
Cand e programat urmatorul Potop?
JE says
Natiunea Pristanda
1. In mod oficial, in septembrie 2015, Romania avea 4.9 mil de emigranti:
– Un sfert din România a emigrat, chiar și în Congo, Guyana, Vietnam, Botswana
https://www.profit.ro/stiri/economie/un-sfert-din-romania-a-emigrat-chiar-si-in-congo-guyana-vietnam-botswana-14467575
_____
2. In mod oficial, in august 2017, Romania avea peste 6 milioane de emigranti. La nivelul anului 2017, populatia estimata (conform Wikipedia si INS) era de 19,638,000, fata de populatia numarata la referendumul din 2011, care era de 20,121,641. In orice caz, din 20.1 mil numarati, sau 19.6 mil estimati, din care au plecat peste 6 mil de oameni, lor le iese la calcul ca… din Romania a plecat 17% din populatie !!!!
https://en.wikipedia.org/wiki/Romania
De retinut: “Majoritatea celor care iau calea graniței, nu se mai întorc din cauza sărăciei, a corupției, a lipsei de civilizație și a nedreptății”
– Peste 200 de români părăsesc țara în fiecare zi și nu se mai întorc. Diaspora reprezintă 17% din populația totală a țării
https://www.activenews.ro/stiri-social/Peste-200-de-romani-parasesc-tara-in-fiecare-zi-si-nu-se-mai-intorc.-Diaspora-reprezinta-17-din-populatia-totala-a-tarii-145388
– Peste 200 de români părăsesc ţara în fiecare zi
https://www.curierulnational.ro/Actualitate/2017-09-25/Peste+200+de+romani+parasesc+tara+in+fiecare+zi
_____
3. In mod oficial, in ianuarie 2018, (dar publicat acum ~2 saptamani), INS-ul declara triumfator ca populatia Romaniei este de “22,194 milioane persoane, cu 0,2% mai mică faţă de 1 ianuarie 2017”, in conditiile in care se pleaca pe capete, ca in vreme de razboi si in conditiile in care natalitatea scade si mortalitatea creste LOR LE CRESTE POPULATIA CU PESTE 2 MILIOANE DE CETATENI fata de referendumul din 2011 si cu peste 2.5 milioane fata de populatia estimanta de ei in anul 2016-2017 !!!
– Statistici toxice! ”Mai sunt 22 milioane de români în țară”: minciună oficială
http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/statistici-toxice-mai-sunt-22-milioane-de-romani-tara-minciuna-oficiala/
– Cum a pierdut România Caracalul, în 2017
http://adevarul.ro/news/eveniment/cum-pierdut-romania-caracalul-2017-1_5ae1d9bddf52022f7542ae37/index.html
– Peste 3 milioane de români vor dispărea din statistici în următorii 30 de ani. Datele oficiale care confirmă o tendinţă îngrijorătoare pentru România. RAPORT
http://www.gandul.info/stiri/peste-3-milioane-de-romani-vor-disparea-din-statistici-in-urmatorii-30-de-ani-datele-oficiale-care-confirma-o-tendinta-ingrijoratoare-pentru-romania-raport-16951564
_____
4. La viitoarele alegeri mergeti negresit la vot! Nu-i lasati pe altii sa voteze si sa va decida viitorul in locurile voastre! hahaha!
In mod evident veti vota cot-la-cot cu toti stramosii vostrii de la maimuta incoace! Veti decide “in familie”! hahaha!
In 1990 populatia Romaniei era de 23,2 milioane de locuitori si…
“Alegerile prezidențiale din România s-au desfășurat pe 20 mai 1990, dată cunoscută sub denumirea de Duminica Orbului. Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693. Alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1990
De la “Duminica Orbului” la “Secolul Orbului”:
– Cum a ajuns România să aibă pe hârtie 20,1 milioane de cetăţeni şi 18,8 milioane de votanţi. Vicepreşedintele AEP: “E o dilemă căreia nu-i văd nici rostul, nici rezolvarea”
http://www.gandul.info/politica/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-pe-hartie-20-1-milioane-de-cetateni-si-18-8-milioane-de-votanti-vicepresedintele-aep-e-o-dilema-careia-nu-i-vad-nici-rostul-nici-rezolvarea-12526806
– Câţi români vor avea drept de vot la alegerile parlamentare din 11 decembrie
“Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la data de 10 decembrie 2016, numărul total al alegătorilor români înscrişi în Registrul electoral, inclusiv cetăţenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016, este de 18.881.604.”
http://www.gandul.info/stiri/cati-romani-vor-avea-drept-de-vot-la-alegerile-parlamentare-din-11-decembrie-16023034
http://prezenta.2016bec.ro/
______
Oamenii rationali inteleg lucruri simple ca acestea:
– Ce reprezinta Votul?
https://nuvotati.wordpress.com/2012/05/03/ce-reprezinta-votul/
Oamenii rationali iau decizii intelepte ca acestea:
http://www.striblea.ro/wp-content/uploads/2014/06/ma-pis-pe-el-de-vot.jpg
https://www.youtube.com/watch?v=J-3tTNgixUI
https://www.youtube.com/watch?v=UThJKGsLNcU
_____
In cazul in care mai era nevoie sa amintim…
– Lege în Germania pentru atragerea migranților înalt calificați: „Lucrătorii calificaţi, nu cei necalificaţi, trebuie să poată imigra”
http://ziarulromanesc.de/germania/lege-in-germania-pentru-atragerea-migrantilor-inalt-calificati-lucratorii-calificati-nu-cei-necalificati-trebuie-sa-poata-imigra/
– Vrei, nu vrei, ANAF ajunge la tine! Chiar dacă locuiești în străinătate, în România plătești impozit pe NIMIC
http://ziarulromanesc.net/comentarii/vrei-nu-vrei-anaf-ajunge-la-tine-chiar-daca-locuiesti-in-strainatate-in-romania-platesti-impozit-pe-nimic/
GEORGE says
Presedintele e la inchisoare, neamtul si bufonul calca tara in picioare!
WinnetouApacheKnight says
https://new.6tv.ro/emisie-live/
https://www.youtube.com/channel/UCWtYfI4WDxjjOmepETLkO2Q/videos
WinnetouApacheKnight says
Daca prin mediocritate va referiti la mase, la oamenii simpli din popor, cu un nivel intelectual mediu, atunci aceasta categorie, constituind baza societatii din orice tara a lumii, are mai multe functii, unele fiind cele pe care le-a mentionat utilizatorul David.
Alta functie, si ea extrem de importanta a acestei categorii(poate suna banal sau aiurea, dar este adevarat), este de a procrea si a mentine o natalitate cat mai mare intr-o tara.
Un stat cu o populatie mica sau imbatranita, in permanenta scadere este un stat care se confrunta sau urmeaza sa se confrunte cu probleme de functionalitate, avand criza de personal calificat in mai toate domeniile de baza. Totodata, un astfel de stat este greu sa fie unul care chiar conteaza pe harta lumii, de care celelalte state care conteaza sa tina cont si de care sa se teama.
Cele mai puternice state ale lumii au, printre altele, o natalitate ridicata si
constanta. Sigur, nu orice stat cu populatie in crestere este puternic, deci nu este asta singura conditie, dar este un factor esential pentru o buna functionalitate/functionare a unui stat pe termen mediu si lung.
Trebuie precizat totusi ca importul de populatie NU este o solutie in cazul in care natalitatea este scazuta.
Importul de populatie a fost si este practicat in special de tarile vest-europene si este o imbecilitate fara margini.
In timp efectul este cel de pierdere a caracterului national si european a statului respectiv, mai ales in cazul frantei si germaniei, care in imbecilitatea lor absoluta vor sa impuna intregii europe sa faca acelasi lucru.
Sanda says
Domnule, mă uimești!
camil butnaru says
astept un dialog,cu drag
Cristi says
multumesc mult pt viziunea dv care di punctul meu de vedere este foarte apropriata de adevar . Traim intr-o tara,lume manipulata total de adevar.
Bill Morneau at Bilderberg says
Toate ca toate tati….dar cu cultura m-ai lasat masca
Vad ca nu s-a sesizat nimeni, WTF is “Margaret Michelle”….or ma lasa pe mine memoria, ca pe parasutele alelalte doua le stiu..doua babe sterpe si imbecile pe deasupra, reprezentante tipice ale unor elite care si-au pierdut de mult busola..
DECI cine este Margaret Michelle…LOL. O fi aia de a scris “Gone with the Wind” da ea n-a scris decit o carte, nu a fost leader.
Numai bine si sper ca si Dragnea sa se apuce de un blog in bulau….
Unul din cei 2% din cei 2% care au plecat peste hotare. Am zis bine 2% din 2%….LOOL. Si e o lume plina de prosti si aici in North Am la fel ca si in Ro..
Tabula rasa says
Claude Adrien Helvetius avea timp sa se gandeasca la tot felul de chestii, doar ca o facea in alt fel si in alt mediu.
anonim says
Foarte bun articolul! Felicitari!
Theodorus says
E o placere sa citesc articolele dvs.
Dar la partea cu echipa nu ati respectat propriul sfat. Greseala se numeste Geoana. Oamenii l-au simtit ca e papagal.
Jjq says
N-as zice.
edhc says
stimate domnu’ Vantu, la partea cu “femeile nu pot” cutare sau cutare – ce aberai tu in ‘compunerea’ de mai sus, ai dat-o tare de gard. esti misogin si cocalar, la faza asta. inteligentule care esti.. n-a mai vazut planeta ceva mai inteligent ca tine pana acuma. ne-am căcat pe noi. mai bine te mai gandesti, poate-ti dai seama ca ai gafat, dezminti si-ti ceri scuze. asa ar fi nice. mai coboara putin din infatuarea si autosuficienta in care o arzi. zic si eu, asa, ca simplu pieton.
in rest, s-auzim NUMAI de bine.
ura!!
David says
Din punct de vedere al politicului mediocritatile reprezinta masele, cu “ajutorul” carora se obtine majoritatea si prin urmare se poate mentine in functie un stat fie bun fie rau.
Tot pentru mase sunt create majoritatea produselor de larg consum, produse care genereaza principalul fluxul economic. De regula persoanele inteligente si educate nu pot fi conduse (eventual convinse) si sunt consumatori de nisa deci nu genereaza un flux la fel de mare.
Tot asa cum o armata are mai multi soldati si mai putini conducatori, o societate are mai multe persoane mediocre si mai putine persoane inteligente si educate.Acest lucru nu ii face neimportanti pe unii sau pe altii ii face doar diferiti si o categorie exista datorita celeilalte daca putem spune asa.
Valentin Trandafir says
Uite asa arata , tata , un om cu o minte sanatoasa.
Domnule Vantu , faceti-ne aici un articol pentru noi tinerii, ce carti ar trebui sa citim , care v-au impresionat pe dvs.
manolescu says
inregistrarea pe vintu.com nu merge.
calancea daniel says
Nu pot sa nu apreciez finalul analizei dumneavostra.
Subscriu formulei dvs de incheiere si remarc exemplul de inteligenta nativa al naratorului.
Domnule SOV regret un singur lucru la dvs, irosirea acestui mare talent cu care sunteti inzestrat organic , indiscutabil.
Stefan says
Cei care conduc banca mondiala sau elita cum vreti sa i spuneti nu sunt EVREI! sunt evrei falsi. Asta vor sa para
Andrei says
Sunt de acord cu ce spuneti, in legatura cu republica prezidentiala,presa,justitie ,servicii si comprtamentul social al romanilor,va urmaresc de ceva timp am 21 de ani. Consider ca aveti dreptate cand spuneti ca nu ne nastem egal. Daca se poate a-ti putea publica articolul Sex,bordeluri si turism, cand aveti timp desigur.
Georgian Dutu says
“Ati”‘se scrie legat in acest context.
Valentin says
Foarte bine punctat.Locuiesc in Elvetia si cu mare drag va marturisesc ca intr-o buna zi imi doresc sa imi vad Frumoasa Romanie condusa de un om cu o capacitate macar la jumatatea pe care dumneavoastra o aveti !
Felicitari